In ziua de 26 ianuarie se împliesc 125 de ani de la naşterea lui Camil Ressu, unul dintre cei mai importanţi pictori români din prima jumătate a secolului XX.

După propriile-i mărturisiri, Camil Ressu provine dintr-o familie macedoneană, originară din regiunea Epirului, care se refugiază la Iaşi curînd după 1800, din pricina persecuţiilor la care sînt supuşi macedoromânii de către stăpînirea otomană. Bunicul pictorului, Alexis, a purtat, pînă la venirea în ţară, numele Rhesus, cu o evidentă rezonanţă thracă, dar care, după sosirea la Iaşi, suportă succesive modificări grafice şi fonetice ajungînd, în final, Ressu, după ce într-o fază intermediară luase şi forma Resus.

Remarcat ca un bun desenator încă din liceu, Camil Ressu se va înscrie mai tîrziu, în 1897, la Şcoala de Belle Arte şi va lucra în atelierul lui G.D.Mirea, pictor academist bine cunoscut şi preţuit în consecinţă. Dar pînă să ajungă la Mirea, care se ocupa cu elevii mai mari de la pictură, tînărul Ressu, aflat acum doar în faza incipientă care presupunea studiul desenului, lucra efectiv cu fostul consul al României la Odessa - şi, prin urmare, acreditat în pictura de marine -, Eugen Voinescu. După doar doi ani, plictisit dar şi în dificultate financiară, tînărul student părăseşte Bucureştiul şi pleacă la Iaşi unde, între timp, i se mutase şi familia, mai exact mama şi surorile, din pricina strîmtorării materiale survenite după moartea tatălui. Dacă la Bucureşti şcoala era formalizată excesiv după normele academismului oficial, la Iaşi lucrurile sînt de-a dreptul dramatice. Din punct de vedere artistic, capitala Moldovei este aproape un deşert. Un oarecare Teodor Costin, specialist în felii de harbuji, şi Stahi, profilat pe cozonaci şi ouă roşii, puteau fi zăriţi prin cîte o vitrină, iar la şcoală profesorul Bardasare pretindea picturii cît mai multă naraţiune. Nemulţumit profund