Camasile lui nu sunt "de firma" (parca asa se spune astazi, nu?) ca ale lui Robert Turcescu. Par, mai degraba, "de atica", precum cele de pe vremuri. Le poarta, insa, cu lejeritatea cu care Proust isi Camasile lui nu sunt "de firma" (parca asa se spune astazi, nu?) ca ale lui Robert Turcescu. Par, mai degraba, "de atica", precum cele de pe vremuri. Le poarta, insa, cu lejeritatea cu care Proust isi punea floarea la butoniera, chiar daca este limpede ca nu sta sa le aleaga. Nu are timp. Tot ce face acest om vrea sa ne spuna ca nu are vreme de pierdut. Daca i s-ar cere sa taie o gaina, cred ca i-ar reteza gatul dintr-o singura miscare, nu pentru ca nu ar fi milos, ci pentru a nu pierde vremea. Asa sunt si executiile literare ale lui Dan C.Mihailescu. Scurte si cuprinzatoare. Si nu numai ele. Toate portretele, trecerile prin literatura. Cateva linii, un punct, doua si restituirea este gata. Noi trebuie sa ne tragem sufletul, pentru a o primi intreaga, nu el. Cred ca acesta este unul dintre secretele farmecului emisiunii sale, Omul care aduce cartea (Pro TV). Criticul despre care scriu nu se rasfata, nu are timp - cum spuneam - sa se asculte. De fapt, nici nu-i trece prin cap. In cele cinci minute cate are la dispozitie, trebuie sa gaseasca rapid acel capat bun al ideii, sa traga de el. Restul il vom face noi, atat de starniti de cartea cu care a venit, incat nu avem scapare. Vorbind acum cateva zile despre volumul doi al Memoriilor lui Nicolae Breban, Sensul vietii (nici nu se putea alt titlu), Dan C. Mihailescu si-a stabilit tinta principala cat ai zice peste, chiar daca pe drum a mai amintit, dintr-o rasuflare, si megalomania, infatuarea prozatorului care nu ridica ochii decat catre culmi numite Nietzsche sau Dostoievski. Tinta aceasta era o mai buna intelegere a plasarii in epoca a lui Breban, fost membru al Comitetului Central al PCR, care ar fi semnat "pactul cu di