Cercetările sociologice ale echipelor interdisciplinare conduse de Dimitrie Gusti au început, după cum se ştie, cu campania efectuată în sudul Olteniei, la Goicea, în anul 1925. Tradiţia lor, pierdută, transformată sau instrumentalizată ideologic după instaurarea regimului totalitar, s-a continuat într-o oarecare măsură prin monografiile săteşti, dintre care nu puţine au apărut după 1989. In acest context trebuie încadrată şi preţuită cu deosebit respect pentru munca de cercetare depusă de autor, lucrarea fostului ofiţerului de marină Mihai Chiriţă, despre localitatea sa natală, aflată de altfel în apropiere de Goicea1.

Născut în anul 1914, autorul a participat la cel de-al doilea război mondial, a fost luat prizonier, ulterior a fost scos din armată şi a predat astronomia la Institutul de Marină de la Constanţa. După ce s-a pensionat, la începutul anilor '70, a început să adune cu pasiune şi hărnicie documente despre Bistreţ, sat menţionat documentar prima oară în anul 1385, ca danie domnească oferită Mănăstirii Tismana. Laboratorul de demografie istorică din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti l-a numărat printre membrii săi foarte inimoşi, iar în cadrul Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de pe lângă Institutul de Istorie "N.Iorga", a susţinut o comunicare despre neamul de clăcaşi Pistriţu din satul său.

Ideea enunţată şi argumentată de Henri H.Stahl într-un articol publicat în 1936 în revista "Sociologie românească", conform căreia nu se poate face cercetarea autentică a unei comunităţi săteşti dacă nu sunt reconstituite spiţele sale, şi-a găsit un ecou foarte reuşit în reconstituirile genealogice ale domnului Mihai Chiriţă. în acest domeniu, interesul său nu este singular. Genealogiile de moşneni/răzeşi şi de clăcaşi au fost în atenţia a numeroşi cercetători pentru care ataşamentul faţă de locurile d