Aflîndu-ne la un moment dat într-una din acele strîmtori financiare care nu ocolesc, presupun, pe nimeni, ne-am gîndit să folosim ajutorul strămoşilor şi să vindem, la o casă de licitaţie bucureşteană, deschisă după 1990, un mic ceas de aur, pe care mama mea îl moştenise de la mama ei, care îl moştenise şi ea de la mama ei. Cu aspectul ceasurilor de buzunar, de care se deosebea totuşi prin dimensiune, cu un căpăcel subţire, pe care erau gravate două litere, R. Z., cu nişte delicate incrustaţii florale albastre, cu un al doilea căpăcel sub care se ascundea lanţul zimţat şi sclipitor de roţi şi rotiţe fragile, ceasul străbunicii fusese gîndit şi purtat ca medalion. Se odihnea acum de mult, la fel ca prima lui stăpînă, încremenit la ora douăsprezece şi cinci, dar faptul că rotiţele lui aurii se învîrtiseră harnic în secolul al XIX-lea, că el fusese contemporan cu, să spunem, Titu Maiorescu şi că îi măsurase mamei mamei mamei timpul, că ea, pe care n-am cunoscut-o, l-a deschis de nenumărate ori cu bucurie sau nelinişte, ca să ajungă la un bal sau la o întîlnire stabilită, desigur, în scris, mă făcea să regret nespus că mă despart de el.

În sala de aşteptare era destulă lume, oameni supăraţi sau melancolici sau de un optimism forţat, care şedeau, ca la doctor, să le vină rîndul la "analize". Aveau diferite sacoşe, din unele se auzea zăngănit de tacîmuri, altele păreau că ascund sfeşnice sau statuete, unii duceau tablouri învelite cu grijă, iar alţii ţineau cu putere mînerul unor genţi tari, de film cu gangsteri. Toţi arătau puţin nervoşi. Înăuntru, doi experţi - primul dotat cu o lupă de bijutier şi cu diverse substanţe chimice de testare, al doilea care căuta în cataloage - făceau evaluarea obiectelor, dînd un preţ zis "de pornire", îndeobşte fără şanse să mai crească. Cei care ieşeau aveau, în genere, un aer bosumflat. Din frînturile de discuţii pe care le