Câteva mii de studenţi au demisionat, zilele astea, din organizaţiile lor studenţeşti. Au băgat de seamă că liderii lor au sprijinit fostul partid de guvernămînt. Dar cum de s-a întîmplat asta după alegeri şi nu înainte ? N-avea PSD-ul bube în cap şi pînă să cîştige Băsescu prezidenţialele? Să zicem, însă, că studenţii n-au avut timp să caute asemenea bube pe vremea cînd partidul lui Adrian Năstase era la putere. Dar aflu de persoane cu funcţii publice, de prin toată ţara, tot felul de directori şi directoraşi care demisioneză pe capete din PSD. Nici ei nu ştiau că acest partid era acuzat, la vîrf, de păcate politice capitale?

Înainte de a-i acuza pe aceşti oameni de oportunism tardiv, să ne amintim că imediat după ce a preluat puterea, partidul lui Adrian Năstase nu s-a mulţumit să deschidă poarta tuturor celor care voiau să-i îngroaşe rîndurile. PSD a făcut şi presiuni pentru a-şi spori rîndurile. Primari care au fost aleşi din partea partidelor de opoziţie s-au văzut strînşi cu uşa fondurilor să i se alăture lui Adrian Năstase. Nu acceptau adio fonduri pentru urbea lor. Cu directorimea de tot felul lucrurile au stat şi mai simplu. Şantaj pentru păstrarea funcţiei. Şi aici cred că ar merita să ne gîndim nu numai la cei care au cedat acestui şantaj, ci şi la cei care l-au favorizat. Adică la săpătorii care au intrat în PSD, ca să ia locul directorilor în funcţie. Din cîte ştiu, numărul acestora din urmă e mult mai mare. Deosebirea e că pe aspiranţi nu-i contabilizează nimeni în ce partid sînt.

Una peste alta, însă, de unde s-a tras toată această istorie? De la strategia PSD-ului care consta în a avea cît mai mulţi membri, pentru a se asigura din start, la alegeri, de voturile celor cu carnet de partid. Cînd Adrian Năstase se lăuda că partidul său numără peste o jumătate de milion de membri, el n-a izbutit să impresioneze.

@N