Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consulul român le-a pus piedica brazilienilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 27 ianuarie 2005 ·

Desi despre venirea celor doi jucatori brazilieni in probe la Universitatea s-a vorbit inca de la inceputul lunii decembrie, nici pina ieri acestia nu obtinusera vizele de intrare in România. Conform ultimelor informatii, s-ar parea ca acestia vor primi vizele astazi, urmind apoi sa plece spre România. Secretarul general al FC Universitatea, Cornel Volintiru, a explicat ieri ca vina intirzierii nu apartine clubului oltean: „Abia miine (astazi - n.r.), cei doi brazilieni vor primi viza si probabil ca simbata ar putea ajunge in România. Fotbalistii au trimis prin posta la Consulatul României toate actele necesare vizei, inclusiv pasapoartele, dar a aparut o problema neprevazuta. Consulul român din Brazilia a fost plecat intr-un concediu de o saptamina si abia acum a revenit. Fotbalistii care trebuie sa vina in probe la Universitatea sint la Rio de Janeiro, consulatul român este la Brasil, iar distanta dintre cele doua orase este de aproape 2.500 de kilometri. A fost o situatie complicata si din cauza asta, a distantei dintre domiciliul jucatorilor si consulatul român din Brazilia. Am vorbit personal cu secretara de la Consulatul Român care mi-a spus ca totul este in regula, adica jucatorii indeplinesc conditiile de a primi viza de România, doar ca stampila este in seiful consulului. Cu alte cuvinte, doar in prezenta consulului se pot elibera vizele, iar acesta vine miine (astazi - n.r.) la serviciu.“ Despre probele de joc pe care ar putea sa le dea cei doi brazilieni, oficialul Universitatii nu a oferit un raspuns clar. „Nu stiu cum sa facem, adica sa incercam sa-i ducem pe cei doi brazilieni in Turcia, deoarece proba de joc ar trebui sa o faca in meciurile din turneul din Antalya. Totul a devenit complicat si in mare intirziere din cauza faptului ca brazilienii nu au obtinut in timp util vizele. Recunosc, problema aceasta, adica a plecarii brazilienilor in turneul Uni

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 5 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum o ora
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°