Starniti de scandalul interceptarii telefoanelor unor ziaristi, mai multi sefi de servicii secrete din Romania au iesit pe sticla televizoarelor. Multi telespectatori, mari consumatori de filme cu superspioni, se asteptau sa vada cativa domni discreti, cu maniere reci de gentlemani, care sa explice in fraze concise, operatiunile institutiilor pe care le conduc.
Pana la un punct, imaginea superspionilor carpatini corespundea acestor asteptari. Virgil Magureanu, primul director al SRI, e poreclit "Sarpele cu ochelari", carevasazica e capabil de lovituri rapide si mortale, ca o cobra. Celalalt Virgil, domnul Ardelean, seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna a MAI, persoana care a declansat tot scandalul, e "Vulpea".
Dar Vulpea a deschis gura si legenda superspionului care-si calculeaza miscarile cu cateva mutari inainte s-a facut praf si pulbere. In fraze poticnite, care se fracturau pe la jumatate, omul banuit a fi varianta mioritica a lui J. Edgar Hoover, celebrul sef al FBI-ului american, a zis ca a vrut sa-i asculte pe ziaristii de la doua agentii de presa ca sa prinda un politist.
Politistul asta nu voia sa arunce in aer Guvernul, ci facea bisnita cu informatii. Dincolo de motivatiile si legalitatea acestei actiuni, felul in care a fost organizata e absolut uluitor. Specialistii de la fostul "Doi si-un sfert" au vrut sa intercepteze cateva numere de centrala telefonica.
Cum fiecare dintre cele doua agentii de presa are cateva zeci de angajati si fiecare dintre ziaristi da, in medie, zeci de telefoane zilnic, ca de aia sunt jurnalisti, iar o interceptare poate dura luni de zile, operatiunea ar fi produs in mod cert cateva roabe cu CD-uri.
In aceste conditii, ca sa indentifici eventualele convorbiri cu adevarat incriminatorii nu trebuie sa fi Vulpe, ci un Super Harciog. Dar Ardelean nu si
