In mai 2002, un "fost" – premierul Nastase – i-a spus altui fost – Paul O’Neill, secretarul Trezoreriei SUA: "Romania conteaza pe sprijinul Statelor Unite in ceea ce priveste atragerea unui volum mai mare de investitii straine directe".

Ministrul de Finante american nu i-a zis nu, dar i-a dat un raspuns conditionat, in genul celor cu care avea sa ne obisnuiasca mai tarziu Uniunea Europeana: "Cel mai important lucru este ca guvernele tarilor sa aplice legea si sa combata coruptia.

Daca vor fi indeplinite aceste conditii, capitalurile straine nu vor intarzia sa apara, iar intreprinderile mici si mijlocii, care formeaza baza oricarei economii de piata, se vor dezvolta".

La mai bine de doi ani de la schimbul de replici, Romania nu mai este locul de unde vin stirile rele. Am devenit membru NATO, am primit unda verde pentru intrarea in UE, FMI ne-a declarat stabili macroeconomic. Dar investitorii tot intarzie, iar intreprinderile mici si mijlocii sunt la fel de departe de rolul pe care ar trebui sa-l joace. De ce? Fiindca gandirea guvernantilor n-a evoluat.

Ei n-au realizat ca nu intotdeauna marimea conteaza.

De pilda, nu este mare filozofie ca intr-o tara bogata, cativa birocrati sa concentreze banii contribuabililor in mana statului, dupa care sa inaugureze obiective grandioase in sclipiri de blitz-uri si sunet de fanfara. Dupa cum este mult mai comod sa coordonezi 10-20 de companii-fanion, decat o mie-doua de intreprinderi mici si mijlocii.

Si e mult mai simplu, din punct de vedere functionaresc, sa ai o tara dominata de mari producatori, mari importatori, mari distribuitori. Dar la urma, ce sa vezi? In loc sa se concureze furnizorii, asa cum scrie in cartile de capitalism clasic, se concureaza cumparatorii, clientela face coada la ofertele speciale ale marilor magazine.

Maretia socialismu