Nicolae Mischie si Corneliu Iacobov sunt anchetati de PNA, dar in acelasi timp, parasiti si condamnati chiar de catre fostii colegi de partid. Cel mai vehement s-a dovedit a fi fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea, care a afirmat foarte clar ca imaginea PSD este afectata de investigatiile si suspiciunile care planeaza asupra celor doi fosti baroni pesedisti.
Iliescu, zeul lui Mitrea
Dupa ce mai intai a stat brat la brat cu Adrian Nastase, apoi cu un picior in tabara acestuia si cu celalalt in tabara lui Ion Iliescu, sindicalistul Miron Mitrea a hotarit ca in situatia de fata este mult mai bine pentru el, sa ii transmita prin viu grai fostului presedinte al Rominiei ca il sustine cu tot sufletul.
Intrebat daca sprijina declaratiile fostului sef al statului potrivit caruia Corneliu Iacubov ar trebui exclus din partid in cazul in care justitia va hotari ca este vinovat pentru toate acuzatiile care i se aduc, acesta a raapuns: "Sunt in general de acord cu ceea ce spune Ion Iliescu. Eu spun de obicei ceea ce spune Ion Iliescu”.
El a subliniat faptul ca atit Iacubov cit si Mischie, afecteaza grav imaginea partidului datorita situatiei in care se afla. "Daca ceea ce se investigheaza se dovedeste a fi adevarat, atunci este intr-adevar regretabil. Sper sa fie un exemplu pentru colegii mei, asupra felului in care trebuie sa se administreze puterea”, a completat sindicalistul-sef.
Stanoiu critica, nu comenteaza
Intrebata la rindul sau ce parere are desapre investigatiile care se fac in cazul celor doi fosti colegi de partid, Rodica Stanoiu a raspuns linitita: "Nu vreau sa comentez....”. Apoi, fostul ministru al justitiei a completat prin a critica putin modul in care se deruleaza ancheta cu pricina, ea nefiind de acord cu faptul ca fostul coleg de partid a fost trimis "la racoare”.
"Nu-