"Că nu e om să nu fi scris o poezie, măcar o dată, doar o dată-n viaţa lui..." Deşi metamorfozată sub deruta nesfîrşitei noastre tranziţii, afirmaţia din versul de mai sus rămîne valabilă, numai că locul poeziei pare să fi fost luat, în ultimii ani, de una bucată volum pe cap de locuitor al minunatei noastre patrii. Altfel spus, cercetînd, fie şi fără o prea mare aplecare, CV-urile fruntaşilor noştri din diverse domenii, e imposibil să nu descoperi măcar o colaborare la editarea unui volum. Aşa încît, nu mai e nici o mirare să vezi cum un director de fabrică de chibrituri sau de cuie atîrnă de codiţa propriei biografii şi una-două cărţi de poveşti pentru copii, poezii sau, în cel mai rău caz, vreun volum despre unul dintre domeniile în care simte că are ceva de spus: rezistenţa materialelor, găurirea pereţilor, fabricarea catranului etc. În România, toată lumea scoate cărţi. Cu o frecvenţă uluitoare, care m-a şi determinat să scriu acest text, primesc, săptămînal, cinci-şase volume împachetate grijuliu în plicuri cerate sau trimise sub forma unor colete voluminoase, dacă e vorba, cum se mai întîmplă cîteodată, de o cronică de familie, imposibil de redactat altfel decît sub forma unei trilogii. Să fiu bine înţeles: e vorba de autori necunoscuţi şi, evident, de edituri al căror nume nu-l cunoaşte nici dracu'. Lipsa de notorietate a autorului sau a autorilor, după caz, e dublată şi de o asamblare jalnică a scriiturii sub forma unui volum, aşa încît, cu toată bunăvoinţa, uneori nu reuşesc nici măcar să răsfoiesc respectivele tomuri dintr-un motiv cît se poate de prozaic: cleiul. Cleiul care, mă gîndesc eu, emoţionat de importanţa misiunii, n-a găsit altă soluţie decît să se scurgă printre file, lipind, în încercarea de a da unitate volumului, pagina de gardă cu erata. Pentru a-ţi trece apariţia unui volum în biografie, nici un efort nu e prea mare. Chiar dacă asta