Horia Bernea spunea că, dacă ai auzul destul de fin şi destulă supunere în faţa obiectelor, ele dictează omului de muzeu modul de expunere. Dacă ai o familiaritate respectuoasă cu mediul - cultural şi spiritual - care le-a produs, atunci obiectele îţi vor livra "interacţiunea lor armonică" pe care o ai de pus în spaţiu. Există şi savanţi care îşi "ascultă" în mod similar obiectul de studiu; între obiect şi metoda de cercetare se stabilesc atunci fericite concordanţe. De curînd, la invitaţia profesorului Ioan Pânzaru, a conferenţiat la Universitate şi la New Europe College Michel Zinck, titular al catedrei de literaturi ale Franţei medievale la Collège de France. Conferinţa de la Colegiul Noua Europă, intitulată "Literatura medievală şi sentimentul religios în Evul Mediu", a avut două părţi. În prima parte, M. Zinck a reamintit cadrul de la care e potrivit să pornească studiul literaturii medievale. Produsă de un mediu impregnat şi organizat de creştinism, această literatură e bruscată în logica ei dacă i se refuză referinţa religioasă care întemeia modelul de lume unde a apărut. A studia omul medieval şi producţiile lui literare izolîndu-le de categoriile credinţei înseamnă a refuza să asculţi ceea ce au ei realmente de spus. Înseamnă să le impui tăcerea pentru a decreta, ex cathedra , sensul descoperit sau instituit de cercetător pe deasupra cuvintelor lor. (Deşi cercetătorul pretinde că a găsit acest sens dedesubtul cuvintelor, în ascunsul textului, ca un adevăr ignorat de autor, prea naiv pentru a-l conştientiza.) Studiul literaturii medievale a început, în secolul al XIX-lea, printr-o asemenea mişcare de "înstăpînire" asupra obiectului de studiu. S-a încercat degajarea unei literaturi "profane", care ea singură ar fi avut originalitate şi valoare, spre deosebire de masa posomorîtă a literaturii pioase şi edificatoare. Dar a vorbi despre o literatură profan