Părintele André Scrima a murit în 19 august 2000. În decembrie 1999, Cristian Mititelu m-a rugat să fac pentru BBC o emisiune care să răspundă la întrebarea "Ce soartă va avea creştinismul în noul mileniu?". Părintele Scrima a fost unul dintre cei intervievaţi. Răspunsul său, rapid formulat, a fost următorul: pentru a redeveni autentic, creştinismul se va retrage în catacombe; va redeveni un creştinism în afara statului, în afara instituţionalizării, în redescoperirea relaţiei personale de credinţă. Răspunsul părintelui Scrima avea prin ce nedumeri. Cum adică? - creştinismul trebuie să renunţe la achiziţiile sale istorice cele mai preţioase: la marea tradiţie instituţională a Bisericilor creştine? Nu tocmai. Părintele Scrima nu ne invita să constatăm decesul creştinismului instituţional. Ne soma însă să luăm act de faptul că secularizarea nu a însemnat numai procesul prin care statele moderne au expropriat posesiunile temporale ale bisericilor creştine. A însemnat şi procesul prin care bisericile însele s-au lăsat confiscate, pe dinăuntru, de logica puterii temporale. Altfel spus, secularizarea prin care bisericile au fost forţate să-şi cedeze posesiunile trebuie dublată de luarea în seamă a secularizării prin care bisericile s-au luptat pentru a fi identificate cu posesiunile lor. Au vrut să fie statul; cînd nu s-a mai putut, au dorit să rămînă lipite de stat; au vrut să li se recunoască o putere oficială; au concurat pentru bunurile acordate de stat; s-au bătut pe fonduri publice; au acceptat să devină biserici salariate; s-au luptat pentru ca statul să le confere o legislaţie de putere. Exilate, despuiate şi scoase în afara legii de statul iacobin modern, bisericile creştine au cerşit de la instituţiile lui firimiturile unui festin al puterii laice de la care au fost excluse cu şuturi în fund. S-au identificat cu ceea ce le-a fost refuzat. Izgonite de la m