Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI pune populatia si firmele sa plateasca factura cotei unice

Publicat in Curierul, sâmbătă 29 ianuarie 2005 ·

Din incaperile in care guvernantii discuta cu reprezentantii FMI viitorul acord, adica marjele in care se va misca pentru un timp economia, vin numai vesti proaste pentru buzunarul contribuabilului. Cert este ca se creioneaza o factura usturatoare la cota unica. Pentru o promisiune electorala indeplinita, populatia si firmele vor fi obligate sa plateasca accize mai mari decat cele stabilite in calendar si vor fi facute disponibilizari. Toate acestea, peste alte taxe, ca cea pe dividende sau pe microintreprinderi care au crescut peste noapte dupa ce abia ne obisnuisem cu conceptul de fiscalitate previzibila. Nici pensionarii nu sunt iertati de tavalugul FMI-ului. FMI taie in carne vie, iar Guvernul trebuie sa taca pentru ca nu a fost in stare sa-si faca temele inainte sa mearga la alegeri, introducand cota unica pe un buget stabil, dar nu pentru ea.

Benzina, 34.000 de lei in vara

Pretul benzinei ar putea urca, la mijlocul acestui an, spre 34.000 de lei/litru, in urma majorarii accizei peste nivelul asumat in calendarul de armonizare cu UE, pentru a raspunde solicitarii FMI de asigurare a veniturilor bugetare, au declarat, vineri, pentru Mediafax, surse apropiate negocierilor.

Potrivit sursei citate, Guvernul va accepta, cel mai probabil, cererea Fondului Monetar International (FMI) de a majora, la mijlocul acestui an, peste nivelul programat, accizele la benzina, tutun si bauturi alcoolice, dupa ce a respins categoric orice modificare a TVA.

"Expertii FMI isi mentin estimarile privind scaderea veniturilor bugetare cu cel putin 30.000 de miliarde lei prin aplicarea cotei unice de impozitare de 16%. In compensare, au cerut la nivelul veniturilor un surplus din majorarea accizelor sau TVA, a doua varianta fiind exclusa de actualul Executiv", a mai spus oficialul, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Majorarea accizelor ar urma sa a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 2 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 2 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 58 minute
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 3 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

O doctoriţă din Elveţia a fost amendată pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală

News.ro acum 2 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zilei, nu va

Robbie Williams, îngrozit de interacțiunile cu fanii: „Cererile de selfie îmi provoacă anxietate”

Adevarul acum 2 ore
Cântărețul britanic Robbie Williams a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în interacțiunile cu fanii, dezvăluind că cererile de a face selfie îi provoacă „disconfort” și „anxietate”. Mărturisirea vine după ce artistul a fost abordat de

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°