Am crezut ca am scapat de fantasma Oscarului, dupa ce Sergiu Nicolaescu a anuntat ca, sacait de carcotelile presei, nu-si mai trimite Orient Express la preselectie.(Uite asa i s-a mai largit lui Am crezut ca am scapat de fantasma Oscarului, dupa ce Sergiu Nicolaescu a anuntat ca, sacait de carcotelile presei, nu-si mai trimite Orient Express la preselectie.(Uite asa i s-a mai largit lui Alejandro Amenabar calea catre statueta ce va onora cel mai bun film strain). Am sperat degeaba. Obsesia Oscarului a devenit atat de devoratoare, incat este de ajuns un zvon, o umbra de iluzie pentru a ne vedea pe covorul rosu. Soarta cinematografiei noastre nu ne bantuie atat de mult visele, cat nu ne lasa sa dormim amintitul obiect aurit. Ca si cum el, numai el, ne-ar da o alta legitimitate. Publicitatea zgomotoasa facuta premiilor Oscar, reflex si al unei mediocre cuprinderi a lumii cinematografice, le-a consolidat, in mentalitatea noastra, statutul de suprema recunoastere. Imi pare rau ca a cazut in aceasta cursa o actrita ca Maia Morgenstern. De luni de zile, unele ziare si reviste scriu despre iminenta nominalizarii ei pentru rolul Mariei, pe drept aplaudat, din filmul lui Mel Gibson Patimile lui Hristos. In totala ignoranta a mecanismelor, a regulilor in virtutea carora se strabat etapele la capatul carora ramai sau nu in joc, a fost pusa in functiune moara fantazarii. Nici vestea ca autorul insusi nu doreste sa ia parte la aceasta cursa nu a demobilizat spiritele. Cu numai cateva zile inainte de a se anunta nominalizarile, un saptamanal publica pe prima pagina fotografia Maiei Morgenstern cu explicatia "La un pas de Oscar". In interviul din interior, ziarista vorbea despre "nominalizarea devenita o certitudine" (de unde pana unde, cand singurul indiciu ce poate fi luat in seama sunt Globurile de Aur, unde Gibson nu a existat?) Mi-ar fi placut ca actrita noastra sa o aduca pe u