Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Se poate deduce ca avionul s-a prabusit perpendicular cu solul"

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 29 ianuarie 2005 ·

Cauzele accidentului aviatic de miercuri vor fi cunoscute peste cel putin o luna. O comisie de experti ai Autoritatii Aeronautice Civile condusa de directorul acesteia, Dan Vulcan, a venit la Iasi pentru a investiga circumstantele accidentului. La aceasta s-au adaugat reprezentanti ai firmei "Farnair" din Ungaria, proprietara aparatului si reprezentantii constructorului ceh. "Partea ceha va prelua cutiile negre ale avionului pentru a le analiza. In Romania nu exista aparate de tipul Let-410, astfel incit expertizarea acestora se poate face doar in strainatate", a declarat purtatorul de cuvint al Prefecturii, Sebastian Buraga. Rezultatele analizei urmeaza sa fie cunoscute abia peste o luna. Comisia de ancheta nu face comentarii Membrii comisiei de ancheta s-au abtinut ieri de la orice comentarii referitoare la accident. "Ce sa facem? Sintem aici, linga avion, in mijlocul naturii si s-ar putea sa ma lase bateria", a raspuns Dan Vulcan la intrebarile privind mersul anchetei. "Le este si lor frica sa dea declaratii. Lucrurile nu sint la fel de simple in cazul unui accident de avion ca in cel al unui accident de masina", a explicat prefectul Radu Prisacaru atitudinea lui Vulcan. Reprezentantii comisiei de ancheta nu au comentat nici macar traseul parcurs de avion in minutele dinaintea prabusirii. In mod obisnuit, in cazul prabusirii in padure, avionul ar fi trebuit sa faca pirtie printre copaci. Culmea, in cadere, aparatul condus de Gyozo Sebok a rupt doar citeva crengi dintr-un copac. Totodata, carlinga si o aripa a aparatului au fost zdrobite complet, unul din motoare infigindu-se in asfaltul soselei. Cealalta aripa si motorul acesteia au scapat aproape intacte. "Asa cum arata aparatul, se poate deduce ca avionul s-a prabusit perpendicular cu solul, intr-o pozitie destul de ciudata. Mai mult, flapsurile de la aripi se aflau in pozitie orizontala, de parca avionul s-a in

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 45 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 52 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Ciolacu, despre campania electorală: La nivel de coaliţie şi de conducere de coaliţie s-a menţinut linia roşie

HotNews acum 34 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Slatina că în coaliția de guvernare şi în conducerea acesteia a fost menţinută o „linie roşie" care nu a fost depăşită în campania electorală, iar abordarea alegerilor este una „mai matură".

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°