Anchetarea baronului de Gorj este mai dificila decat pare. Procurorii sunt contra cronometru. Intr-un timp foarte scurt ei trebuie sa adune cat mai multe probe care sa-l incrimineze pe Nicolae
Mischie. Pentru a-si desfasura in liniste ancheta, anchetatorilor le-ar fi utila prelungirea mandatului de arestare preventiva pentru fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Gorj, putand in acest fel sa extinda cercetarile si asupra altor persoane. Joi seara, procurorilor le-a fost refuzata cererea de a efectua perchezitii la casele lui Mischie.
Judecatoria Targu Jiu a respins solicitarea Parchetului de pe langa Tribunalul Gorj pentru efectuarea unor perchezitii la casele lui Nicolae Mischie. Prim-procurorul Emil Mota a declarat, ieri, citat de Mediafax, ca, in cazul realizarii perchezitiei, procurorii ar fi avut posibilitatea de a strange noi dovezi impotriva fostului presedinte al CJ, iar politistii ar fi putut sa confiste armele sale de vanatoare. Mota a precizat ca acestea se afla in mod ilegal la el acasa, intrucat, potrivit legii, Mischie si-a pierdut dreptul de a detine arme.
Potrivit articolului 27 din Legea 17/1996, atunci cand titularul permisului de arma este urmarit penal sau judecat, permisul de arma, armele si munitiile apartinand invinuitului sau inculpatului sunt ridicate de organele judiciare si predate unitatii de politie competente, care le pastreaza pana la solutionarea definitiva a cauzei, inclusiv pana la executarea pedepsei privative de libertate, timp in care autorizarea de a detine, a purta si folosi arme si munitii se suspenda.
Avocatii il vor liber pe clientul lor
Mota a afirmat ca va solicita in continuare instantei sa ii aprobe un mandat de perchezitie, considerand ca ancheta impotriva lui Mischie va fi mult usurata in aceste conditii.
Recursul privind arestarea preventiva a lui Mischie pentru 5 zil