Timp de o săptămână am încercat să urmăresc, atât cât am putut, Campionatul European de Patinaj Artistic. Dacă ar fi să folosesc clişee, aş spune că a fost un regal, un adevărat spectacol, o mostră de talent şi măiestrie. Dar a fost mai mult decât atât. A fost o competiţie antrenantă, cu câteva surprize plăcute, o întrecere în care campionii şi-au confirmat supremaţia. Pentru noi, românii, a fost de bine. Gheorghe Chiper a reuşit o performanţă excelentă, iar Roxana Luca a revenit în competiţie, demonstrând maturitate şi profesionalism. Nu o să comentez evoluţiile extraordinare ale câştigătorilor, desprinşi parcă dintr-o altă lume, una în care patinajul este pe primul loc. Cunosc şi eu o patinatoare. Mai bine zis, o fostă patinatoare, care, înainte de 21 de ani, a renunţat. A concurat ani de zile la campionatele naţionale, iar apoi s-a alăturat singurei echipe de patinaj sincron din ţară. Patinatoare din mai multe oraşe s-au adunat pentru a puna bazele echipei. Au participat la diferite gale şi concursuri europene, la Budapesta şi Paris, după doar câteva săptămâni de antrenament la Gheorgheni. Pentru că, da, puţine oraşe ale ţării puteau oferi condiţiile necesare unui cantonament. Patinajul rămâne, în România, unul dintre sporturile vitregite de stat şi societate. Patinoarul care se va deschide sâmbătă în Târgu Mureş poate fi un început pentru micii patinatori, fermecaţi de Plusenko sau Slutskaya. Şi poate că Roxana Luca şi Gheorghe Chiper vor reuşi să se menţină în primii 15 la Mondialele de la Moscova, pentru ca puştii de azi să îi ia drept exemplu, la fel cum Lavinia Miloşovici a luat-o pe Nadia. Şi poate că până în martie emisiunile de sport, cotidianele de specialitate şi site-urile de ştiri vor medita mai mult la spaţiul pe care îl acordă patinajului. Iar oamenii căre pot să facă ceva vor investi în patinaj şi în copiii talentaţi care sunt obligaţi să renun