Traditii taranesti povestite de Radu Anton Roman.

Februarie, iarna taranilor.

Februarie, cel putin in acest an, cand Postul Mare nu incepe acum, ci in martie, pare destul de banal. Caslegile - zilele de frupt - s-au dezlegat la Craciun, si de atunci romanii o tot tin intr-o petrecere, chef si chiolhan, intr-o infulecare, crapelnita sau cum vreti sa-i mai spuneti, pana inainte cu doua saptamani de prima zi a postului. E o perioada in care nu sunt mari evenimente in cultura populara romaneasca si nici in calendarul religios. De aceea, lui Februarie ii mai spunem si Femartie, tocmai pentru ca e o luna scurta, aproape lipsita de insemnatate, in care nu facem decat sa ne gandim la primavara si stam in asteptarea ei. Februarie este iarna taraneasca de dupa marile sarbatori, viata la tara asteapta cam asa in perioada asta: ulita e mai putin animata, nu mai sunt sezatori, sunt doar cateva nunti de iarna, nici ele foarte animate, pentru ca e frig si oamenii nu pot petrece in ulita, cum se face vara si toamna. E o luna linistita, in pofida faptului ca e voie sa mananci si sa bei orice-ti pofteste inima. Singura spaima a acestei luni pentru taranii romani e felul in care scade faina din lada si se imputineaza slanina din pod, fasolea din camara si varza acra din putina, si asta, inca inainte de a aparea urzicelele si stevioara. Februarie e o luna de iarna, chiar daca ultima, si e friguroasa. Se sta in casa, se mananca bine, se termina porcul, si se bea bine, ca sa se lege povestile. Sunt cateva zicatori romanesti semnificative in acest sens. Se spune ca in Februarie "urzica da in gura foamei", pentru ca toti asteapta clorofila sa le innoiasca sangele, sa-i trezeasca din amorteala, primavara sa le starneasca simturile si sa-i scoata din cenusa vetrei la camp, sub soarele crud. Cele mai interesante sunt ultimele zile din Februarie, zilele Dochiei, zilele ma