Ana Balint - Pensionara din comuna Varfurile, judetul Arad
"Imi place de Basescu, numa sa-si tana naravul..."
A fost o vreme in care doinele si cantecele de razboi ale Anei Balint, taranca din Zarandul Aradului, faceau si pietrele sa planga. Glasul ei imblanzea jivinele padurii si ademenea in ograda stragile - "ale sfinte" - ce bantuiau singuratatile noptii. Din ciresul in care se catara, porneau, spre cele patru vami ale cerului, sonoritatile unei voci cum nu se mai auzise pe Valea Crisului Alb. Treceau femeile si se inchinau, depunand, cu evlavie, cate doi-trei lei in iarba de sub pom. Ele auzisera ca mierea din gatul fetiscanei care canta, tonul acela vrajit, isi tragea puterea din clopotul sfintit de la gatul vacii Tesuta. "No, dragul mamii, stii de ce-ti place atata sa canti? Fiindca ti-am dat apa din zangalaul (clopotul) cetit de parintele, dipa gatul Tesutii", ii spunea mama. Din pacate, ca in atata alte cazuri, saracia si izolarea n-au lasat ca darul ceresc primit de tarancuta din satul Varfurile sa treaca granita ulitei. Consolarea Anei Balint ar putea veni de pe Lumea Cealalta: "Poate m-oi duce in rai, sa le cant aclo!". N-a apucat sa aiba copilarie; iar mai tarziu a fost nevoita sa intre "scluga" la niste bogatasi din Bihor, ea, mult prea tanara nevasta plansa, cu barbatul dus pe front, la Cotul Donului. Nu implinise 14 ani cand, "beti de saracie", parintii au maritat-o dupa holteiul Toma Balint. Acela, la scurt timp, a trecut Prutul, iar Ana, strigata-n sat "Anulica", a ramas sa colinde codrii si muntii Bihariei, zeci de kilometri in sus si-n jos pe saptamana, dupa vaci, boi si oi, pana i s-a betegit "roata" genunchiului stang si "s-a fost dusa" la operatie. A ramas cu piciorul "strenghen" (intepenit), dar a scapat de durere si a putut sa-si reia cantarile si munca in gospodarie. I-a urat mult pe comunisti si nu s-a impacat nici o c
