In general, la ora actuala, putine sunt organizatiile care apeleaza la societati de consultanta in afaceri. Şi acest lucru se intampla doar atunci cand vor o mica dezvoltare sau vor sa aiba implementat sistemul de management al calitatii. Nu putem afirma ca in trecut nu exista acest gen de servicii.
In anii ’70, se stia ce este managementul, marketingul, se pronuntau totusi aceste doua notiuni straine chiar si in vremurile actuale pentru unii.
Ing. Vergil Oancea, manager, ne spune ca detine aceasta „boala“ pentru management inca de pe vremea cand, ocupand functia de inginer-sef mecanic la o firma mare din judet, a fost trimis la o scoala specializata, unde, de la sase instructori ai UNESCO, a invatat tot ce se poate invata despre management.
Cum a ajuns la ideea de a porni o asemenea afacere, in domeniul consultantei? Simplu. S-a auzit vorbind serios despre management la cursuri, i-a vazut pe studenti ascultand cu interes, lucru care l-a determinat sa se gandeasca daca poate sa si faca un proiect fiabil care sa serveasca unei intreprinderi.
Astfel, in 1993 s-a hotarat sa infiinteze o societate de profil. De-a lungul timpului a efectuat proiecte pentru intregul sistem de management al organizatiei, dar si proiecte in special pentru sistemul calitatii sau al managementului de mediu, care au inceput sa se ceara din ce in ce mai mult in ultima perioada.
Societatile constantene nu pun prea mare pret la momentul acesta pe sistemul de management al organizatiei. Mai mult, prefera sa aiba oameni in interior care sa se ocupe asa cum pot si cat stiu de acest lucru, decat sa apeleze la o societate de consultanta.
Cultura managementului in randul intreprinzatorilor lipseste cu desavarsire
Exista acum libertatea fiecarui conducator de organizatie sa-si faca un sistem de management al organizati