Meditatie la meditatii
Hotarat sa aduca la lumina zilei ceea ce se numeste generic "economia subterana", guvernul si-a anuntat intentia de a controla incontrolabilul teritoriu al meditatiilor scolare. Care n-o fi atingand cifrele de afaceri ale fabricantilor nedeclarati de alcool, dar, pana la dibuirea acelora (oricum mai anevoioasa decat haituirea profesorilor naraviti in obtinerea de venituri ilicite), ar putea sa carpeasca prin partile dosnice anemicul buget al statului. Intentia a trezit, cum era de asteptat, nemultumirea dascalilor, jigniti de asimilarea cu marii evazionisti, si a fost ironizata de gazetari. E posibil ca onor guvernul sa persevereze in aceasta directie, dupa cum, sesizand ridicolul situatiei, e foarte posibil sa renunte. Insa indiferent ce varianta va alege, problema meditatiilor ramane. Fiindca ea nu este in primul rand de natura fiscala, ci profesionala si morala.
Un parinte consimte sa-si mediteze odrasla, daca aceasta nu face fata minimelor exigente scolare. Si nu face fata ori din vina lui, ori dintr-a dascalilor. In primul caz, sunt doua posibilitati: fie nu-l duce mintea, fie elevul are alte "prioritati". Daca nu-l duce mintea, ar trebui orientat spre activitati mai putin solicitante intelectual. Daca are alte "prioritati", se vede ca familia l-a cam scapat de sub control si s-ar impune o mai atenta supraveghere din parte-i inainte de a nu fi prea tarziu. Intr-al doilea caz, sunt tot doua posibilitati: fie dascalul nu stie sa predea, lipsindu-i, chiar si dupa decenii de cariera didactica, abilitatea de a expune materia limpede si ordonat; fie, daca are har de pedagog, si-l pazeste cu strasnicie, consimtind sa-l scoata la lumina numai cu ocazia rarelor inspectii scolare, multumindu-se in restul timpului sa invite elevii a citi lectiile din manuale.
Daca nu l-a daruit natura nici macar cu o bruma de vocatie
