De unde stim ca un ministru care depune, si la inceputul, si la sfirsitul mandatului, o declaratie din care nu rezulta ca si-ar fi sporit averea nu a primit, de fapt, mita in actiuni, avind la iesirea din Palatul Victoria un portofoliu de zeci de ori mai mare?
Dupa ce, saptamina trecuta, „Cotidianul“ a avut curajul sa puna in discutie legaturile dintre oamenii politici si Bursa de Valori, aratind, pentru inceput, ca mai multi membri ai actualului Executiv, in frunte cu primul-ministru, detin actiuni tranzactionate pe piata de capital, a inceput nebunia.
Ce mai freamat, ce mai zbucium! Articolul din „Cotidianul“ s-a adaugat unei discutii televizate a sus-semnatului cu ministrul Finantelor, Ionut Popescu.
Observind valoarea impresionanta a portofoliului de actiuni pe care le detine domnul Popescu, e vorba de aproape un milion de dolari, am „indraznit“ sa aduc in discutie acel insignifiant 1%, cu care se impoziteaza cistigurile obtinute la Bursa si sa-mi exprim parerea ca este, cel putin, imorala dubla ipostaza de membru al Guvernului si membru al comunitatii jucatorilor activi pe piata de capital.
Am facut respectivele afirmatii luind in calcul faptul ca anul trecut a fost „anul Taurului“ la BVB, adica au avut loc cresteri spectaculoase ale actiunilor cotate, unii jucatori inregistrind cistiguri de 150% sau chiar mai mult la sumele investite.
La un asemenea profit, chiar daca vorbim despre bursa, adica despre locul in care poti sa si pierzi foarte mult sau chiar totul, mi se pare ca poate fi luata in calcul macar o impozitare graduala a cistigurilor.
De cealalta parte, inainte de a ridica problema moralitatii demnitarilor care sint, in acelasi timp, si jucatori la bursa, am cercetat care sint reglementarile in acest sens existente in alte tari ale lumii.
N-a fost o mare surpriza, era dest