Guvernul Tariceanu a reusit sa-si stabileasca propria agenda in scurta perioada de cand functioneaza. Treptat insa, agenda ii va fi impusa de angajamentele luate de Romania fata de organismele financiare internationale in legatura cu stabilitatea macroeconomica si fata de UE in legatura cu aderarea.

Angajamentele in fata FMI se refera la binecunoscutii parametri ai stabilitatii macroeconomice.

La ordinea zilei a devenit, dupa introducerea cotei unice, care produce un gol in incasarile fiscale, pastrarea deficitului bugetar in limite deosebit de stranse, ceea ce presupune majorarea in avans a accizelor si, daca nu va fi suficient, si cresterea TVA-ului, moment din care introducerea cotei unice ar ajunge, in mod net, exact ceea ce ar fi fost de evitat: o masura favorabila celor instariti

si bogati, sustinuta financiar pe seama celor multi! Trecand pe primul plan, mentinerea echilibrului bugetar a eclipsat oarecum exigenta probabil principala reclamata de FMI: asa-numita "politica slariala prudenta". Aceasta inseamna cresteri salariale minime pe ansamblul sectorului de stat, care sa "inoculeze" cumpatare si in majorarile salariale din sectorul privat.

Din acelasi areal al relatiilor de munca face parte si cerinta exprimata de FMI a disponibilizarilor in continuare din segmentul producator de piederi al sectorului de stat (minerit, cai ferate, siderurgie), ca si modificarea, pentru flexibilizare, a Codului Muncii, ceea ce va pune probleme in raporturile cu sindicatele.

Dar, evident, cea mai gatuitoare dintre exigente este cresterea, pe mai departe severa, a tarifelor la energie, pentru ca acestea sa acopere costurile. Indeosebi la gaze naturale, cresterile de preturi vor fi puternice, pentru ca reper il constituie costul ridicat al gazelor din import.

Cerintele Uniunii Europene – rezultand din "acqui