U n cauciuc spart prin Austria m-a îndreptat către un service. Nu era o vulcanizare ca la noi, ci un mic garaj dintr-o localitate de munte, unde particularul Franz repara maşinile concitadinilor. Cînd am intrat în curte, Franz tocmai pleca şi mi-a făcut semn să las roata stricată (pe care eu deja o schimbasem cu cea de rezervă) şi să revin a doua zi. Chiar m-am bucurat că nu mai trebuie să aştept pînă lipeşte el cauciucul şi că voi putea trece în ziua următoare să-l iau gata reparat. A doua zi, am găsit roata deja umflată rezemată de poarta garajului. Am vrut s-o iau şi să întreb cît mă costă. Franz a scos însă capul de sub capota unei maşini şi a zis: "moment!". A pus un băiat să ia roata şi s-o bage undeva înăuntru, în vreme ce el s-a reîntors sub capota acelei maşini care se încăpăţîna să nu pornească. Era, după cîte mi-am dat sema, automobilul unui cunoscut. Acesta, ca şi mecanicul, se uita nedumerit la motor. Din cînd în cînd, cei doi schimbau molcom unele impresii. Franz se tot ştergea pe mîini cu o cîrpă şi părea că se gîndeşte la ce mai are de făcut. Eu... aşteptam. După minute bune, am simţit că e cazul să-i reamintesc de prezenţa mea. A dat din mînă, semn că ştie foarte bine şi a zis din nou: "moment!", după care s-a reaplecat asupra motorului stricat. Părea

că se mişcă din ce în ce mai încet, în timp ce răbdarea mea scădea vertiginos. Iritat, l-am întrebat de ce durează atît, dar n-am reuşit să scot altceva decît... un nou "moment!". Şi aşa, din moment în m oment, povestea a durat aproape o oră, în care eu, nevenindu-mi să cred ce mi se întîmplă, mi-am adus aminte de viteza băieţilor de la amărîtele vulcanizări româneşti. În sfîrşit... motorul maşinii în lucru a pornit şi Franz şi-a trimis băiatul să-mi aducă roata, iar el m-a invitat în biroul lui, să-mi ia banii. Am înţeles atunci, într-un fel, gîndirea lui... să-i zicem nemţească: nu putea s