Trebuie să fie groaznic de obositor să ai duşmani. Dacă tu eşti "ţintă", e musai să găseşti fel de fel de strategii de apărare, să aplici tehnici de eschivă, să devii alunecos, să fii într-o continuă mişcare pentru a nu fi "ochit". Dacă, dimpotrivă, ţi s-a pus pata pe careva şi vrei să "i-o tragi" ca să te ţină minte cît o fi, toate energiile tale se cer concentrate asupra duşmanului. Bănuiesc că "personajul" trebuie urît, dar nu din... suflet, ca să nu ţi se înnegureze raţiunea, ci aşa, cu măsură, încît să poţi elabora planurile de punere a lui la punct. Îţi iei liber de la serviciu, îţi trimiţi familia (ce factor perturbator, mai ales dacă din componenţa ei fac parte şi vreo cîţiva plozi!) la ţară (la munte, la mare sau unde vezi în zare), faci provizii de ţigări (sau de gumă, dacă n-ai subînţelesul viciu provocator de moarte lentă - abia ar aştepta duşmanul!), pui o mînă pe hîrtie, o alta pe pix (ce bine ar fi dacă ai avea trei - cu a treia să-l strîngi de gît pe individ!) şi începi să schiţezi complotul. Pe două coloane, cu liniuţă de la capăt, scrii defectele, respectiv calităţile insului. Apoi, tot pe două coloane, înşiri numele duşmanilor (pe tine e de preferat să nu te treci, căci vîntul mai ia hîrtiile...) şi prietenilor respectivului. Apoi, dacă nu îţi vine nici o idee cum "să-l faci", tragi cu ochiul la lumea literară şi iei un exemplu pe care îl adaptezi cazului tău . De exemplu: Prima mişcare este să le reaminteşti inamicilor de pe listă cît de prost scrie nenorocitu' şi să le ceri să reacţioneze... cumva. A doua mişcare este să îi conştientizezi pe prietenii săi ce lipsă de talent are (poţi citi cu intonaţie distorsionată cîteva paragrafe din ultima sa carte pe care o ai la tine "pentru a-ţi distra copilul"; i-a pufnit rîsul, ai nimerit-o). Dacă duşmanul participă la vreun concurs literar (e imposibil să nu afli, doar ai atîtea surse şi, în plus,