Ca şi în urmă cu cîţiva ani, cînd e vorba de radierea sau cumpărarea unei maşini, birocraţia te copleşeşte. Cozile de la poliţia rutieră din Bucureşti, de la Udrişte, sînt chiar parcă mai mari decît oricînd, deşi ghişeele clasice, rotunde au fost înlocuite cu altele pătrate, de termopan. Chiar şi fostul ministru Săniuţă, care s-a aşezat la o asemenea coadă ca să vadă cum e, a rămas doar cu impresia, fiindcă n-a reuşit să schimbe nimic. De la Udrişte eşti trimis la CEC (altă mare instituţie românească), să achiţi o mulţime de taxe. Pe urmă, trebuie să treci pe la administraţia financiară. Se duce dimineaţa, trece prînzul, se face seară. De la bărbaţii care stau la coada de la poliţie şi vorbesc despre tipuri de cauciucuri, nimereşti între vîrstnicii care stau la fisc şi trăncănesc molcom despre diabet, tensiune şi pisoii aduşi în cuşti speciale de către ginerele din America. Chiar dacă e iarnă, e foarte cald. Eşti întors înapoi de cîteva ori pentru că n-ai toate actele. Iei cozile de la capăt. Te simţi ghinionist şi persecutat. Ceilalţi te consolează: şi ei au păţit la fel. Fiecare pare să fie, pentru funcţionari, un caz excepţional, deşi problemele tuturor sînt aceleaşi, cît se poate de previzibile şi banale. Dacă încerci o şmecherie şi intri direct la un inspector care e liber, în loc să stai la cozile comune, afli că mai ai de plătit nu ştiu ce amendă veche de cîţiva ani. Intri pe circuite paralele, devii chiar o excepţie, urci şi cobori scări între casierie şi birouri, pînă cînd inspectorii se lămuresc că totul a fost doar o greşeală. Ajungi iar la capătul cozilor obişnuite. E deja o nouă zi, o nouă dimineaţă care trece. În ziua precedentă n-ai reuşit să ajungi la ghişeu, înainte de închidere. Te afli în sfîrşit în faţa unui om cu un calculator, instrument care se strică fix în dreptul tău. Iar te simţi ghinionist. Afli însă de la ceilalţi că s-a mai strica