Pentru gruparea de pe Unirii 86, anul 2004 are doua parti distincte, parcurgind, in citeva luni, starea de la extaz la agonie. Returul sezonului 2003/2004 si turul acestui sezon au avut fiecare un alt deznodamint, deja cunoscut de suporterii Universitatii. Daca la finalul campionatului trecut, Universitatea, cu Mircea Rednic pe banca si cu Pavel Badea in birou, termina pe locul patru („campioana provinciei“), o pozitie care ne-a dat sperante pentru viitorul sezon, acum, la sfirsitul turului sezonului 2004/2005 sintem la pamint. „Lanterna rosie“, nimeni alta decit Universitatea, va avea destul de mari emotii in acest retur. Suporterii olteni nu vor nici in ruptul capului sa creada in varianta retrogradarii, dar returul se anunta de-a dreptul incendiar, probabil cel mai tare din ultimii ani. Din pacate, noi avem mari, mari emotii si mari probleme. Si astea vor fi chiar din prima etapa, atunci cind ne reintilnim cu pragmaticul antrenor Sorin Cirtu, cu jucatori de-ai lui Netoiu, cu o alta ambitie in Trivale. In aceasta iarna, asistam la o inca o revolutie la Timisoara, clubul din Banat reusind cel mai spectaculos transfer al sezonului: dupa antrenorul Olaroiu si jucatorii Gigel Coman, Caramarin, Marius Popa, Olah si Cinu, au fost contactati internationalii Viorel Moldovan si Cosmin Contra! Noi, cei din subsol, adica Apulum, FC Brasov si Universitatea, ne cam uitam la masa „bogatilor“ din aceasta iarna. Ma rog, am transferat si noi ceva: un jucator de la Dinamo II, un altul care a retrogradat prin Rusia... Asa cum spuneam in urma cu citeva saptamini, singurul transfer serios din aceasta iarna este, deocamdata, Papura. La ora cind scriu aceste rinduri, nu cunosc deznodamintul negocierilor cu sirbul Stevanovici, cu cei doi brazilieni (care abia pe 4 februarie vor pleca din Brazilia), nici cu Gusti Calin... Si, ca sa inchei optimist, ne-am putea scoate cu Cupa României! Pent