Săptămîna trecută m-am reîntîlnit cu un semicunoscut, de pe vremea facultăţii, care plecase cu cîţiva ani în urmă să-şi perfecţioneze conştiinţa epistemologică în Vestul îndepărtat. Plecase acolo după ce terminase Fizica şi, nesătul de cunoaştere, voia să-i afle şi temeiurile filosofice. Firesc, ca să zic aşa. Plecase fără barbă şi cu un geamantan din ăla cu care mergeam în tabără cînd eram mici. Eram la un chef în apartamentul colegului lui cînd a luat drumul aeroportului. Acum, la revenirea printre ortodocşi, era bărbos, pletos şi tîra după el un super-laptop. Am vorbit puţin şi ajunsese la concluzia că Occidentul e decadent şi foarte ca dracu'. Între timp a răspuns de trei ori la mobil şi ne-am despărţit fiindcă se grăbea să ajungă undeva să se conecteze, că aştepta un mail urgent din State. L-am lăsat să se ducă şi am rămas pe trotuar să mai meditez puţin. În scurta mea experienţă existenţială, am cunoscut un număr destul de mare de persoane pe care le-aş încadra deja într-o subspecie antropologică pe cale de apariţie: misticii urbani.

Sînt persoane cochete şi postmoderne, dependente de mobil şi Internet, dar disperate să ţină post miercurea şi vinerea. În restul zilelor, se îndoapă cu mcdonaldşi şi pizze, însă miercurea îi apucă damblaua curăţeniei interioare şi-i pocneşte harul gastric. Fac pe dracu-n patru să-şi procure cele mai tîmpite gadget-uri şi umblă ca termitele după site-uri de profil, dar îşi fac vacanţele în medii cu obiective turistice sacre, la mănăstiri, de exemplu. Se lamentează de absenţa apei calde, însă citesc cu îndîrjire din Sfîntul Ioan Scărarul. Sînt fani Linux şi Filocalia. Se mîndresc cu ţoale şi încălţări de firmă şi imediat după aceea se arată indignaţi în public de desacralizarea la care e supusă omenirea şi de abandonarea pe scară largă a tradiţiilor, singurele noastre legături cu transcendenţa. Locuiesc în garsoniere şi