De la o vreme, corul naţional care cere legi, norme şi moravuri europene beneficiază de încă două voci: Valentin Nicolau şi Dragoş Şeuleanu, preşedinţii celor două mari instituţii publice de media (TVR şi SRR). După ce acuzaţiile de cenzură venite din partea unor jurnalişti au creat o întreagă dezbatere publică, cei doi preşedinţi au devenit foarte activi (comunicate, interviuri etc.), încercînd să explice cum stau lucrurile. Între altele, au ajuns la o concluzie: pentru ca societăţile publice de radio şi de televiziune să nu mai fie politizate, e nevoie de legi noi, "de tip european". În special la Televiziunea Română, a cărei lege de organizare datează, vai, din 1994... În rest, nici vorbă de tentative de cenzură, nici pomeneală de partizanat politic: doar pe ici, pe colo, "unii oameni" cu exces de zel şi, bineînţeles, "mentalităţile". Şi apoi, jurnaliştii care au adus acuzaţii de cenzură erau doar cîţiva dintr-o mare şi tăcută - mai ales tăcută - majoritate de lucrători ai TVR şi SRR care, iată, nu li s-a alăturat. Pe scurt: dacă cele două instituţii ar avea nişte legi "ca-n UE", n-ar mai fi nici o problemă, echidistanţa politică şi neutralitatea ştirilor s-ar pogorî cu hîrzobul din cerurile europene şi valuri audiovizuale de profesionalism jurnalistic s-ar revărsa către ochii şi urechile publicului. Această bruscă revelaţie legalist-europeană a celor doi preşedinţi-directori generali trebuie salutată, atîta timp cît, înainte de alegeri, tăceau chitic pe această temă şi nu păreau să fie deranjaţi de legile proaste, româneşti, care îi împiedicau să-şi pună în practică măreţul ideal de imparţialitate politică. Sigur că au dreptate: ne trebuie legi noi, de tip european. Dar dreptatea lor e şchioapă dacă reduc problema exclusiv la schimbarea legii. Avem un exemplu recent (şi mult mai grav) în Consiliul Superior al Magistraturii: este o instituţie de tip europea