In tribuna, o duduita blonda, delicat infasurata in hainute roz, se agita, protesteaza, face galerie. E Daciana Sarbu, deputat PSD. In teren, doi domni bruni se infrunta, macar la prima vedere, In tribuna, o duduita blonda, delicat infasurata in hainute roz, se agita, protesteaza, face galerie. E Daciana Sarbu, deputat PSD. In teren, doi domni bruni se infrunta, macar la prima vedere, sportiv. Sunt Victor Ponta, colegul de banca din Parlament al Dacianei, si Robert Turcescu, fost coleg de idila ultramediatizata al aceleiasi. Pentru cine sa fi venit la meci dragalasa faptura? Sa fie, oare, nostalgia, mai puternica decat disciplina de partid? Catusi de putin, deputata isi sustine frenetic camarazii de doctrina, incurajand fiecare atac PSD-ist la poarta ziaristilor care le sunt, ca de multe ori pana acum, impotriva. Nici nu incepe bine partida de fotbal in sala de la Floreasca, si spectatorii (atat de putini ca n-ar fi intrunit cvorumul nici la o sedinta de CAP) tresar ingroziti: domnul Turcescu cade si se accidenteaza serios. Schiopatand, se retrage la marginea terenului, incapabil sa mai continue partida. Este inlocuit, prompt, dar trist, iar infruntarea continua. Ca un veritabil tovaras de lupta, Turcescu mai face o incercare, dupa cateva minute. Rezultatul, dezastruos: se prabuseste desfigurat de durere. Paraseste campul de batalie sustinut de jandarmi, care il escorteaza pana afara. (Conform ultimelor zvonuri, jurnalistul s-a ales, de pe urma acestei aventuri, cu o ruptura de ligament). Demoralizata, echipa sa mananca bataie, dupa un rest de meci cernit, cu 6 la 3. Poate si pentru ca tinerii PSD-isti coordonati de Victor Ponta s-au mobilizat exemplar. Nu de alta, dar dupa cum striga superiorul, infuriat, la subalterni, nu-i asteapta zile prea senine la partid. Oricum, judecand dupa performanta de pe teren, politicienii au timp berechet sa se antreneze la fotbal...