* In vino veritas / Sideways (SUA, 2004), de Alexander Payne. D oi prieteni, un scriitor şi un actor, se hotărăsc să petreacă săptămîna dinaintea nunţii unuia dintre ei călătorind cu maşina prin California şi participînd la degustări de vinuri. Pînă una-alta - pînă găseşte o editură dispusă să-i publice romanul de 751 de pagini -, scriitorul e, în mod oficial, profesor de engleză la un gimnaziu; şi s-ar putea ca asta să rămînă multă vreme de-acum înainte. Nu el e cel care în viitorul apropiat va fi bărbat căsătorit. Oh, nu, nu el. Nu în viitorul apropiat. La un moment dat dă semne că i-ar lua ceva timp - mult timp - numai ca să redevină capabil de a rămîne singur cu o femeie, după lăsarea întunericului, fără să cheme salvarea. A fost căsătorit - cu posesoarea unui gust inegalabil în materie de vinuri. După doi ani de la divorţ, încă-l mai pot încerca sentimente puternice - exprimate prin ceea ce se cheamă "telefonul beţivului" - la vestea că fosta soţie s-a recăsătorit. E chel, bondoc, frustrat: e un mare rol pentru Paul Giamatti. Ce-i drept, n-ajunge niciodată atît de departe ca un alt mare erou de-al lui Giamatti, cel din Splendoare americană, care nu putea să se prezinte unei femei fără să modifice radical topul celor mai nefericite formule de agăţat din istoria omenirii: "Ar fi bine să ştii din capul locului că mi-am făcut vasectomie". Dar ajunge să spună despre el însuşi: "Sînt atît de insignifiant că nici măcar nu pot să mă sinucid". În acest context, primul lucru pe care-l remarci la prietenul lui, actorul (Thomas Haden Church), este că el e altfel. Foarte altfel. Nu e tot ceea ce înţelegem noi, criticii, prin cuvîntul "actor", dar e cool - într-un stil nu foarte diferit de al sublimului personaj titular din Marele Lebowski (filmul fraţilor Coen), cu precizarea că el n-are nevoie de droguri ca să fie aşa. E blond, fălcos, cu ochii mici şi cu genul de su