Potrivit unor cercetări1 aproape 90% dintre copii se uită şi la programele TV destinate adulţilor. Explicaţiile sînt multiple. De multe ori, aceştia îşi închipuie că prin aceste programe au acces la o lume - dacă nu străină lor, cel puţin interzisă sub aspectul unor comportamente rezervate strict adulţilor - anume lumea oamenilor mari. Sînt nerăbdători să vadă (ceea ce, la această vîrstă poate însemna chiar să "trăiască") şi să îşi însuşească expresii ale acestei lumi, valori ale acestei lumi, atitudini şi comportamente, care acolo, în filmele şi programele TV destinate adulţilor, par să se vadă mai bine decît în realitatea cotidiană, unde prezenţa copiilor face ca anumite limbaje şi/sau comportamente să se cenzureze. Pe de altă parte, nu trebuie uitat nici faptul că, dacă accesul la aceste programe le este restricţionat sau chiar interzis, dorinţa televizionării acestor emisiuni poate creşte considerabil. Mirarea mea nu se răsfrînge asupra legitimităţii acestei dorinţe la cei mici, căci cine nu a vrut, măcar o dată atunci cînd era mic, să crească mare şi să înveţe cît mai multe despre lumea celor mari. Mirarea mea, cea care m-a făcut să scriu acest articol, constă în faptul că nimeni nu le-a spus acestor copii că tot ceea ce caută ei se află deja în desenele animate. Nu ştiu cîţi dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, aţi avut curiozitatea sau interesul să urmăriţi desenele animate, dar vă pot spune că acestea s-au schimbat mult faţă de ceea ce ne amintim noi din copilăria noastră. Şi nu aş dori să fac judecăţi de valoare şi să spun că sînt mai bune, mai frumoase, mai morale sau mai ştiu eu cum acestea faţă de acelea, sau invers. Voi spune doar că sînt mai altfel şi mă voi explica. Se poate constata că, de un deceniu şi ceva, asistăm la trecerea de la desenul animat care se centra pe gaguri, la un desen animat complex, asemănător, de multe ori, în ceea ce pr