Conspiraţiile sînt tenebroase. Trădătorii - infami. Pedepsirea lor - exemplară. Chiar dacă aceste adjective sînt folosite cu mai multă măsură decît în epoca romantică, ocurenţa lor slabă sancţionează uzura, mai curînd decît schimbarea unei paradigme de gîndire. Pentru a-şi merita numele, poate fi o conspiraţie altfel decît tenebroasă, iar un trădător altfel decît infam? De îndată ce relativizăm judecata morală inclusă în aceste calificative, actul în sine devine vag şi discutabil el însuşi. Din momentul în care fuga lui Pacepa nu mai este infamă, Pacepa îşi pierde statutul de trădător, este repus în drepturi, proprietăţile confiscate se reîntorc la el, iar statul - operator cu valori morale, în cazul de faţă - se oferă să plătească, pe deasupra, despăgubiri. După cum, din momentul în care un personaj tenebros ca generalul Pleşiţă iese în lumina reflectoarelor, îmbrăcat într-un trening Adidas alb, de pe vremea în care Ţiriac juca la dublu cu Năstase (Ilie), şi ne dezvăluie resorturile de sorginte patriotică în urma cărora a fost bătută Monica Lovinescu, conspiraţia capătă, a posteriori , legitimitatea politicii de stat, iar societatea civilă girează, vrînd-nevrînd, perpetuarea acestei posturi. Pentru ca lucrurile să fie şi mai relative, Pleşiţă - în paranteză fie spus - socoate că Pacepa a trădat. Şi nu numai atît, dar era un zgîrcit şi un chitros, care pretindea că n-are whisky cînd îi cereau şi băieţii să le dea şi lor o sticlă, deşi ulterior s-au găsit la el în casă (în momentul confiscării), cinci sute, cinci sute, dom'le, de sticle şi mii de cartuşe de Kent. Ştiţi de ce a trădat Pacepa? (ne întreabă tenebrosul general Pleşiţă - omul care a fost decorat de statul francez pentru a fi dejucat o conspiraţie menită să ducă la asasinarea lui De Gaulle). Pentru că îşi făcea cu alţii de teapa lui vilă la Voila şi adusese ei robineţi şi faianţă şi alte de-astea igi