Marele matematician Norbert Wiener, de al cărui nume se leagă domeniul ciberneticii, povesteşte, într-un interviu, momentul în care a realizat că nu poţi fi etic şi afectiv în acelaşi timp sau, cu alte cuvinte, că eticul şi afectivitatea nu pot coexista în acelaşi sistem psihic. S-a întîmplat cînd fiul său, la vîrsta adolescenţei fiind, a comis un furt destul de grav. Confruntat cu această situaţie, tatăl şi-a pus problema astfel: dacă-l dau pe mîna poliţiei, sînt etic, dar nu afectiv, iar dacă-l acopăr, sînt afectiv, dar nu etic. Dacă l-ar fi dat pe mîna poliţiei, era Norbert Wiener un trădător? Bill Clinton şi-a înşelat nevasta, căreia i-a jurat credinţă, aşa cum se întîmplă în toate căsătoriile. Şi-a trădat el soţia? În schimbul unei pedepse mai uşoare, un infractor sau criminal denunţă, în timpul interogatoriului, numele celor cu care a comis fapta sau cele ale altor infractori pe care poliţia nu-i cunoştea. Îşi trădează el complicii, încălcînd normele loialităţii sau omertá invocată de mafioţi? Este el un trădător? Iată doar cîteva dintre situaţiile în care primul cuvînt care ne vine pe buze este trădarea. Ce este trădarea este greu de spus. Ea are atîtea nuanţe şi atîtea forme de manifestare! În dicţionare, cel mai adesea apare asocierea între trădare şi promisiune, încălcarea unei convenţii, a unui angajament sau jurămînt între două părţi. Dar este etichetată cu cuvîntul greu, cel de trădare, o promisiune încălcată? În psihologie, nu găsim nimic despre trădare ca problemă de cercetare, concept academic sau temă de reflecţie. Găsim însă ceva despre ceea ce ar fi opusul ei, sau realităţi apropiate, noţiuni care se întîlnesc, specificate doar de contextul în care ele apar: loialitate, fidelitate, încredere, secret, confidenţialitate. Există un domeniu în care trădarea pare să intereseze într-un context mai larg: cel în care deţinuţii se toarnă între ei, un