RETETA DE VEDETA
POMPILIU KOSTAS RADULESCU
Nu-mi mai pomeniti de Buggs Bunny, Roger Rabbit sau alti iepuri, celebri sau anonimi! Nu pot sa-i inghit! Nu, n-am ramas socat in gradinita de vreun spectacol de copii. Tata nu s-a mascat niciodata in iepurasul de Pasti, si sa-mi lase astfel traume ireparabile. Cand spun ca nu pot sa-i inghit, ma refer la cea mai proprie si stricta acceptiune a cuvantului! Sunt la televizor. Imi pare sincer rau, dar la iepuri imaginari nu ma pricep. Altfel se pune insa problema cu urecheatii realiâ¦
Dar lucrurile n-au stat mereu asa. Intr-o buna zi, ceva s-a-ntamplat, ceva care a schimbat soarta papilelor mele gustative pentru totdeauna. Si nimic nu va mai fi la felâ¦
Totul a pornit in acea insorita zi de ianuarie in care incepi sa te intrebi daca e inca iarna sau daca nu cumva ai hibernat pana a dat primavara peste tine, intr-un colt de Bucuresti cu stradute proaspat pavate si casute facute cu gust. Domnul Radu Ion ma sunase mult prea de dimineata pentru gustul meu. Dar, din politete si oarecum jenat ca la ora noua inca dormeam, il asigurai ca nu e nici un deranj. Daduse peste cartea mea de vizita si, cum nu mai auzise de mine de ceva timp, era curios cu ce ma mai ocup. Incerc sa ma adun si sa-l lamuresc in cateva cuvinte, dar ma intrerupe: "Stii ceva? Ce-ar fi sa treci pe la mine la pranz? Mancam ceva si stam de vorba mai pe indelete!". Accept cu ultimele puteri si trantesc din nou capul pe perna.
Ajung sa onorez invitatia tocmai cand gazda mea face ultimele pregatiri pentru intampinarea mea. Imi iese inainte si-mi strange mana zambind. Imi face semn sa iau loc, iar eu admir indemanarea unui om pe care nu mi-l puteam inchipui astfel. Pe domnul Radu Ion il cunoscusem la o conferinta economica undeva, in provincie. Eu eram cumva in afara subiectului si, la o cupa de sampanie, imi scapa o i
