Festivalul de film de la Berlin Nu s-ar zice că a 55-a ediţie a Festivalului de film de la Berlin nu a vrut - ca şi a 54-a - să bifeze, conştiincioasă, secolul al XIX-lea: anul trecut, Berlinala era deschisă (cu puţină fanfară, deşi filmul ar fi meritat-o) de Cold Mountain, filmul cu Nicole Kidman şi Jude Law turnat în România; anul acesta, a fost deschis de Man to Man, un film cu Cecile Bayiha şi Lomama Boseki turnat în Africa. Filmul (regizat de unul dintre "maeştrii pompierismului contemporan, Regis Wargnier - cel care a mai bifat, pînă acum, Indochina, Est-Vestul şi Rezistenţa...) e o peltea inenarabilă din care - cu toate bunele sentimente (obligatorii, nu-i aşa? doar Man to Man vorbeşte despre rasism...) - e greu să rămîi cu ceva care să aibă cît de cît o legătură cu cinema-ul; sau - poate - cu un anumit cinema: cel pe care Truffaut et ses copains din Nouvelle Vague îl numeau "le cinéma de papa ": băţos, stufos, moralizator. În plus, vorbit în engleză. Ce povesteşte Man to Man? Capturarea unui cuplu de pigmei (Bayiha & Boseki), aducerea lor în Anglia victoriană şi "cercetarea" lor ştiinţifică - pentru a răspunde la întrebarea: sînt pigmeii "the missing link" între Om şi Maimuţă? (Nici un suspans, evident că nu sînt - altminteri Man to Man ar fi fost acuzat de rasism, probabil nici nu s-ar fi văzut, şi de fapt nici nu s-ar mai fi făcut...) Între antropologul bun (Joseph Fiennes) şi cei doi antropologi răi (Hugh Bonneville şi Iain Glen) nu există numai dispute ştiinţifice: există deosebirea mentală & fundamentală dintre un "om al secolului XX" - civilizat, luminat, tolerant - şi doi "dinozauri" de-acum un veac şi ceva, care nu mai folosesc cuvîntul "sclavie", doar o aplică. Între dr. Dodd, aşadar, jucat cu un patos caraghios de Fiennes şi cuplul de pigmei (pe de-o parte) şi (pe de alta) cei doi oameni de ştiinţă - unul clachează psihic, celălalt, fiind mai