americane (1) Nu credeţi că dacii au vreo legătură cu Lumea Nouă? La Bucureşti au. În consulatul american de pe străduţa din spatele "Inter"-ului se intră doar cu programare, şi - pînă se face ora - cei doritori de viză sînt invitaţi să bată puţin trotuarul din faţa restaurantului "Burebista". În această dimineaţă de joi e un ger straşnic, vreo 25 de persoane sînt deja în faţa consulatului, mă duc şi eu lîngă ei şi începem să ne schimbăm greutatea corpului de pe un picior pe altul şi să batem ritmic cu talpa relaxată în covorul de gheaţă de sub noi, de parcă asta ar putea să grăbească timpul. În poarta consulatului e un soldat român cu arma la spate şi cu bastonul în bandulieră, dar are un aer aşa de paşnic cu mănuşile în mîini şi cu căciula peste urechi, încît dintr-o dată îţi devine clar de ce terorismul înfloreşte mai curînd în ţări cu climă de la temperat în sus. Să-l văd eu pe Ossama în dimineaţa asta de 10 februarie, la ora 8h30, bătînd din sandale, lîngă noi, vreo juma' de oră, şi mai vorbim! Adevărul e că am gafat: proaspăt posesor de paşaport diplomatic, n-am ştiut că pentru State tot e nevoie de viză, iar cînd am aflat - ieri, adică - am intrat în criză: telefoane la consulat, completat formulare pe Internet, cum-necum, iată-mă cu programare pentru ora 9. Din cînd în cînd, dinspre intrare se aude cinci persoane, vă rugăm şi din coloana de îngheţaţi se mai desprind cinci tremurici, cu paşi mici şi chipuri şovăielnic-bucuroase. În grup sînt multe perechi, astfel încît rareori se pot desprinde fix cinci - noroc cu mine: de trei ori îmi vine rîndul şi de trei ori las să mi-o ia înainte, nea Gabi şoferul e dus să plătească în numele meu o sumă anume la Banca "Transilvania" şi eu aştept chitanţa, obligatorie pentru viză. Doar ce intri în consulat şi trebuie să scoţi tot metalul de pe tine, ca să nu ţiuie poarta. Un băiat vigilent ţi se uită în geantă, laşi