Ionut Popescu a avertizat ca va stringe surubul
Mai bine de 27.000 de firme mici si mijlocii si 415 companii mari sint datoare la bugetul de stat cu sume cuprinse intre 7.900 de miliarde lei si citeva sute de mii, potrivit listelor de contribuabili cu datorii catre stat afisate ieri de Ministerul Finantelor Publice (MFP). Majoritatea sint, arata MFP, in proceduri de executare silita, ceea ce inseamna cel putin blocarea conturilor.
In mod cert, nici una dintre ele nu mai are acces la credite la vreo banca, cu exceptia companiilor sensibile, de calibrul Termoelectricii, careia statul ii garanteaza imprumuturile.
Lista marilor datornici e dominata de un grup de cinci companii, care au acumulat impreuna datorii catre bugetul de stat de peste 23.000 miliarde lei (800 milioane dolari sau 586 milioane euro).
Valoarea datoriilor nucleului dur, format din Carom, Compania Nationala a Huilei, Societatea Nationala pentru Inchiderea Minelor, Termolelectrica si CFR, depaseste suma alocata de la buget administratiilor locale, prevazuta la 21.350 miliarde lei, si se apropie de valoarea deficitului bugetar, fixata la 30.588 miliarde lei.
La aceste sume se adauga insa datorii imense catre bugetele asigurarilor sociale si de sanatate si cel de somaj.
Compania Carom, vinduta de controversatul om de afaceri Ovidiu Tender firmei Balkan Petroleum, actualul administrator al RAFO, a acumulat datorii totale de peste 8.000 de miliarde lei (277 milioane dolari sau 203 milioane euro) la bugetele statului.
Comunitatile evreilor si penticostalilor au conturile blocate
In grupul companiilor mici si mijlocii sint bine reprezentate toate activitatile din Romania, de la firme de leasing, la edituri, bacanii sau servicii funerare. Doua comunitati religioase din Romania au conturile blocate pentru un fleac de un milion de