În anii '90, un licean german zăreşte într-o librărie portretul lui Ernst Jünger, desenat de graficianul Horst Janssen. Este fascinat de farmecul pe care-l degajă chipul unuia din cei mai mari scriitori germani pe-atunci încă în viaţă, dar ale cărui texte nu erau incluse în cursurile de predare a literaturii germane contemporane, din raţiuni ideologice. Tînărul cumpără portretul şi începe să citească opera maestrului. La ora actuală, Tobias Wimbauer, căci despre el este vorba, este cel mai iscusit detectiv în materie de biografie şi bibliografie "jüngeriană", deşi nu are decît 28 de ani. Tenacităţii, erudiţiei şi nasului său "fin" i se datorează descoperirea, în ilustra arhivă literară din Marbach , a unei scrisori pe care în 1951 Paul Celan i-o adresa lui Ernst Jünger.

Descoperirea este senzaţională fiindcă majoritatea "celanienilor" excludeau orice legătură între poetul evreu originar din Bucovina şi marele prozator german, pornind de la premisa că pasivitatea lui Junger în perioada celui de-al Treilea Reich i-ar fi conferit acestuia automat statutul de promotor al nefastei ideologii. în biografia lui Celan, John Felstiner exprimă bănuiala că între Celan şi Jünger ar fi existat "unele probleme". Şi Barbara Weidemann, editoarea scrierilor marelui poet de limbă germană îl include pe Ernst Jünger pe lista scriitorilor pe care Celan nu i-ar fi agreat. Şi cum deja relaţia lui Celan cu Heidegger produsese suficiente iritaţii în cercurile specialiştilor, nimeni nu se mai aştepta la descoperirea vreunui document care să ateste un contact al acestuia cu Ernst Jünger .

Surpriza pe care o oferă descoperirea făcută de Tobias Wimbauer este cu atît mai mare cu cît scrisoarea expediată la 11 iunie 1951 de la Paris răstoarnă cîteva prejudecăţi şi se transformă într-o poveste hermeneutică palpitantă, cu sfîrşit deschis. Fiindcă, dacă în prima decad