Intr-un text intitulat "Starea criticii literare, azi" şi publicat de România literară în nr. 2/2005, domnul Nicolae Breban vorbeşte despre câteva lucruri, mai puţin despre starea criticii literare azi. E puţin importantă o asemenea incongruenţă din partea unui scriitor convins că vălmăşagul aluvionar al vorbelor e tehnică narativă, iar stilul prolix are ştampila harului. Contează la fel de puţin faptul că în textul domniei sale cacofonia, dezacordul şi forţarea lexicului (vezi "atracţiozitate", ca să dau doar un exemplu) coabitează voios, nepedepsit. Lucrul cu adevărat semnificativ este că, din păcate, Nicolae Breban nu "îşi dă cont" - ca să-i folosesc o formulă utilizată până la obsesie - când se contrazice şi când emite aprecieri, eufemistic spus, hazardate. Domnia sa laudă Editura Polirom pentru că îi încurajează pe autorii români, după care deplânge accentul pus pe "cultura snoabă, ultimele titluri americane", fără să observe că principalul instrument de răspândire a acestor producţii în România este chiar Polirom. Silviu Lupescu şi echipa lui merită, neîndoios, felicitări pentru proiectele pe care şi le asumă, indiferent dacă ele ţin de literatura română sau de cea străină. Regretabilă este, în schimb, părerea pe care Nicolae Breban o pune în circulaţie faţă de Editura Humanitas, expediată în trei rânduri mustind de antipatie. Le reproduc ca atare: "Iaşul (sic) are mai mult noroc cu Silviu Lupescu şi editura Polirom, una din cele mai serioase, profesioniste şi care, spre deosebire de stilatul şi arogantul Humanitas, publică şi susţine literele româneşti contemporane."

Este dreptul domnului Breban să persifleze scurt Editura Humanitas, după cum este dreptul oamenilor care citesc România literară să se pronunţe abia după ce ascultă şi vocea "pârâtului". Nu ştiu exact de ce o asemenea editură este considerată arogantă - altfel spus, care sunt motivele