- Cultural - nr. 22 / 2 Februarie, 2005 Exista momente in viata unei stagiuni de spectacole care raman intiparite cu majuscule si aprecieri superlative in constiinta publicului. Sunt evenimente de care ne aducem aminte ca fiind evolutii de referinta, ce inalta si umplu sufletul. Astfel de sentimente am putut trai in timpul si dupa concertul simfonic din 27 ianuarie 2005 la Filarmonica targumureseana, prilej de a urmari evolutia a doi asi ai scolii muzicale romanesti, sustinuta de dirijorul Florentin Mihaescu si pianistul Daniel Goiti. Ceea ce a sporit in plus atractivitatea serii a fost programul alcatuit din doua capodopere ale literaturii muzicale din creatia lui Rahmaninov si a lui Mahler. Exceptionala a fost demonstratia solistului Daniel Goiti in Concertul nr. 2 de Serghei Rahmaninov, o pagina muzicala seducatoare ca melodica si armonie, inscrisa firesc in repertoriul pianistilor de mare calibru. Forta si sensibilitatea, maretia si cantabilitatea plina de noblete, ca si puterea de sustinere atat in fragmentele de aparenta liniste, ca si in culminatiile explozive, au captat permanent atentia salii, smulgand aplauze entuziaste si ovatii. Ca intotdeauna in evolutiile sale, am remarcat la Daniel Goiti o anume consecventa (principialitate) in folosirea mijloacelor tehnico-expresive ce reprezinta apanajul unei inteligente superioare, care nu lasa nimic la intamplare, dar si o profunzime in sondarea si redarea celor mai fine nuante si timbre realizate printr-un tuseu pianistic special. Logica interpretarilor sale insa nu altereaza spontaneitatea si caldura ce insotesc demersul pianistic al unui muzician plin de imaginatie, temperament si generozitate. Este un pianist concertist deosebit, cerut justificat de public, cu merite ce ar trebui altfel percepute si rasplatite in Romania si ar fi o pierdere pentru noi ca o astfel de valoare sa-si gaseasca recunoaster