Poate fi un nou concept. Şi chiar este deja prin lume. La noi, oamenii de lux sînt recenţi, abia făcuţi, radiind de fericire, descoperind valenţele răsfăţului şi voluptatea huzurului. Încă sînt în extaz, iar agonia nu încape în forme ale imaginaţiei. Alăturarea celor două cuvinte poate părea o aiureală absolută în această ascensiune nemaipomenită. Perspectiva mai sus amintită este, deocamdată, ficţiune coşmarescă, ceasul rău, pisica neagră. Cei mai mulţi nici nu şi-o pot vizualiza, nu pot să-şi închipuie că li s-ar putea suprapune destinului strălucitor, tangibil doar succesului. Top Dogs (Şomeri de lux) este o piesă scrisă în 1997 de elveţianul Urs Widmer, o piesă care aduce brutal în viaţa noastră acest subiect. Un text care ar părea că ţine de registrul absurd tratează extrem de firesc, de direct, cu şabloanele de rigoare punctate şi recognoscibile, cu suferinţa aferentă la vedere, prăbuşirea micilor imperii. Top Dogs este un scurt tratat despre metamorfozarea imposibilului în posibil, despre eşecul la casele mari, despre ipocrizie, despre identitate şi pierderea ei în cel mai grăbit şi alienat dintre secole, cel al douăzeci-şi-unulea.
Şi este primul spectacol al celui de-al doilea teatru independent din România, care tocmai s-a născut ca să ne reamintească că teatrul face parte din cetate, din noi înşine. Cu orice preţ. Că teatrul este un organism viu, legat direct, însă, de societatea în care vieţuieşte. Mergînd într-o seară spre noul Teatru ARCA cu sediul în podul Clubului La Scena, m-am gîndit că foarte, foarte încet se produce o dezosificare a peisajului teatral, în sensul ivirii timide, ce-i drept, a spaţiilor private care se ocupă cu producţia, finanţarea şi punerea în scenă a spectacolelor. În orice altă capitală europeană, ca să nu coborîm nivelul spre alte tipologii de oraşe, turistul, băştinaşul, specialistul sau îndrăgostitul de teatr