- Social - nr. 23 / 3 Februarie, 2005 Marti, incepand cu ora 10, mai multe zeci de angajati, poate chiar o suta, au intrerupt lucrul in sectiile Fabricii de Pielarie si Manusi "Manpel" S.A., intrand in greva spontana. Motivul il constituie neplata salariilor pentru lunile noiembrie si decembrie 2004 si ianuarie 2005. Unii dintre muncitori reclamau restante salariale chiar din cea de-a doua jumatate a lunii octombrie a anului trecut. La numai o ora de la declansarea grevei, conducerea a decis acordarea unei prime transe de 700.000 lei in contul salariilor neonorate, semn ca bani exista, totusi, in conturi, dar lucratorii au refuzat suma, pretinzand ori achitarea integrala pentru toate cele trei luni la care ne referim, ori chemarea prefectului Ciprian Dobre la fata locului pentru medierea conflictului. Lucru care, in cele din urma, undeva in jurul orei 16, s-a si intamplat. Prezent in mijlocul protestatarilor, Ciprian Dobre, neuitand de meseria sa de baza, cea de avocat, i-a sfatuit pe angajatii "Manpel" sa cheme in instanta, in bloc, conducerea fabricii si sa solicite, prin intermediul Tribunalului Mures _ sectia litigii de munca, plata salariilor. Riscul patronilor intr-o asemenea eventualitate, daca n-ar respecta sentinta judecatoreasca, de departe una favorabila petentilor, dupa cum a garantat si prefectul, il constituie intrarea fabricii in imposibilitate de plata si apoi lichidare. Nu numai salariile sunt o problema pentru grevisti, ci si neplata contributiilor, inca de la mijlocul lui 2004, la fondurile de pensii, sanatate, somaj etc., desi procentele respective au fost oprite din banii primiti pana in toamna trecuta, precum si neplata alocatiilor de stat pentru copii, cam din aceeasi perioada. Ciprian Dobre a promis o ancheta in acest caz sub tutela corpului de control al prefectului si luarea masurilor legale impotriva angajatorului in caz de confirmare