Nu mai putin de 100 de deputati vor primi certificate temporare de acces la informatiile clasificate inainte ca SRI sa se pronunte asupra dreptului acestora de a consulta secretele de stat sau pe cele de serviciu. Conducerile celor doua Camere au fost de acord, ieri, cu propunerea directorului Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, Marius Petrescu, privind acordarea de autorizatii temporare pentru 100 de deputati care lucreaza cu informatii clasificate, fara ca acestia sa fi primit “unda verde” de la SRI.
Petrescu sustine, intr-o scrisoare expediata presedintelui Camerei, Adrian Nastase, ca eliberarea acestor certificate, in paralel cu desfasurarea cercetarilor de securitate de catre SRI, ar duce la eliminarea unor dificultati in activitate, de care deputatii in cauza s-au plans. Potrivit sefului ORNISS, procedurile legale pentru acordarea documentului respectiv au fost deja demarate in cazul deputatilor PD, Romeo Raicu si Mihai Stanisoara. Mentionam ca, potrivit Legii informatiilor clasificate, parlamentarii care au acces la astfel de date trebuie sa primeasca un certificat special, pe baza unor verificari amanuntite efectuate de SRI.
Nu mai putin de 100 de deputati vor primi certificate temporare de acces la informatiile clasificate inainte ca SRI sa se pronunte asupra dreptului acestora de a consulta secretele de stat sau pe cele de serviciu. Conducerile celor doua Camere au fost de acord, ieri, cu propunerea directorului Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, Marius Petrescu, privind acordarea de autorizatii temporare pentru 100 de deputati care lucreaza cu informatii clasificate, fara ca acestia sa fi primit “unda verde” de la SRI.
Petrescu sustine, intr-o scrisoare expediata presedintelui Camerei, Adrian Nastase, ca eliberarea acestor certificate, in paralel cu desfasurarea cercetarilor de