În ultimele zile, ca urmare a schimbării care s-a produs la conducerea Institutului Cultural Român (succesorul Fundaţiei Culturale Române, care a editat Dilema din ianuarie 1993 pînă în decembrie 2003), numele revistei noastre a apărut în presă în diverse contexte: s-a vorbit despre plecarea noastră de la ICR, petrecută acum mai bine de un an, în unele ziare s-a vorbit şi despre o ipotetică reîntoarcere, infirmată chiar de noul preşedinte al Institutului, Horia-Roman Patapievici, cu ocazia instalării sale în funcţie. Într-adevăr, preferăm să ne păstrăm statutul actual, care ne asigură independenţă editorială şi autonomie financiară. Cu aceasta, părea că nu mai este nimic de spus. Mă văd însă nevoit să scriu din nou, cu neplăcere, în legătură cu ce s-a întîmplat acum mai bine de un an: fostul preşedinte al Institutului, dl Augustin Buzura, a reluat subiectul în mai multe intervenţii publice - cea mai recentă, o lungă scrisoare publicată în România literară, nr. 4, din 2-8 februarie 2005. Considerîndu-se victima unui "abuz politic" şi deplîngînd lipsa de recunoştinţă a patriei faţă de meritele sale, dl Buzura insinuează că dl Andrei Pleşu şi redacţia noastră ar face parte dintr-un complicat scenariu care ar fi dus la înlocuirea sa din funcţie. Chestiunea recunoştinţei se poate regla exclusiv între dl A.B. şi patrie, dar în privinţa meritelor şi a relaţiilor pe care le-a avut cu redacţia noastră aş avea cîte ceva de spus. Întîi, fostul nostru editor are meritul de a fi înfiinţat Dilema şi de a fi contribuit, în primii ani, la afirmarea ei publică: nimeni nu neagă asta. Numai că dl A.B. se închipuie un soi de stăpîn care "ne-a făcut oameni" pe toţi, "ne-a dat o pîne" (erau expresii pe care mi le repeta des în ultima perioadă a şederii noastre la ICR), iar noi nu l-am slujit cu credinţă. Căci, în ultima perioadă dinaintea plecării noastre, asta ne cerea, să fim slu