Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biroul de Turism pentru Tineret si S.C. Olimp Estival 2000 S.A.

Publicat in Adevarul, vineri 4 februarie 2005 ·

Hotararea va fi luata de Consiliul de Administratie, din care face parte si cate un reprezentant al SGG, Ministerului de Finante si al Cancelariei Primului-Ministru Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) isi poate privatiza societatile comerciale la care detine actiuni. Mentiunea este stipulata intr-o recenta Hotarare de Guvern privind organizarea si functionarea RA-APPS. Potrivit noului act normativ, "Consiliul de administratie are competenta sa isi mandateze reprezentantii in Adunarea Generala a Actionarilor, la societatile comerciale la care regia este actionara in numele statului si care au in derulare astfel de contracte, sa aprobe vanzarea sau incheierea de contracte de leasing imobiliar, prin negociere directa cu locatarii sau asociatiile, in situatia in care acestia au efectuat investitii in activele pe care le utilizeaza, reprezentand mai mult de 15 la suta din valoarea acestor active". In aceasta situatie, din pretul de vanzare va fi scazuta valoarea investitiilor realizate, pe baza unui raport de evaluare acceptat de parti. Contractul de leasing imobiliar va avea o clauza irevocabila de vanzare. Pe baza Hotararii de Guvern numarul 60/2005, Consiliul de administratie a primit dreptul de a-si mandata reprezentantii in AGA sa aprobe infiintarea de societati comerciale in colaborare cu persoane fizice sau juridice, atat romane, cat si straine. In aceasta situatie, RA-APPS va participa la capitalul social al acestor societati cu aport in natura, respectiv cu activele unitatilor la care este actionara in numele statului. Reprezentantii regiei mai au dreptul sa aprobe vanzarea unei parti sau a intregului pachet de actiuni detinute la societatile comerciale la care RA-APPS este actionara, printr-una din metodele legale in vigoare. Societatile comerciale ce urmeaza sa fie privatizate de RA-APPS sunt: S.C. Horticola S.A., Biroul d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 55 minute
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 44 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°