- Dar asta înseamnă că însăşi semnificaţia socială a cunoaşterii s-a schimbat fundamental! - exclamă Petya şi cade pe gînduri. Stăm de vorbă de cîteva ore într-un bar din Sofia despre învăţămînt şi cercetarea socială, despre studenţi şi despre noi. Poveştile noastre se aseamănă ca două picături de apă. Aceleaşi comportamente ale studenţilor, aceleaşi reacţii ale noastre, aceeaşi schimbare dramatică şi vizibilă în ultimii cîţiva ani. Desigur, ştim că facem parte din altă galaxie, aceea numită a lui Gutenberg, în timp ce studenţii noştri mai recenţi s-au născut pe planeta multi-media şi vorbesc altă limbă; mai mult, informaţia lor este codificată în altă emisferă (cerebrală), aceea dreaptă, a imaginii şi nu cea stîngă, a vorbirii. Este o simplificare, bineînţeles, dar am realizat fiecare, pe cont propriu, că discursul verbal nu mai este un suport potrivit pentru a trimite mesaje. Fără power point, filme şi slide-uri care să le permită să "vadă idei", la propriu, studenţii noştri nu ne mai aud. Iar "traducerea" - care să nu fie şi o trădare - ne mănîncă zilele. Desigur, ştim şi că relaţia profesor-student nu mai este ceea ce a fost, nu în sensul prerogativelor arogante ale autorităţii ex cathedra , ci în cel cultural de "îndrumător de conştiinţe": de la profesor nu se mai aşteaptă să transmită ceea ce e mai bun în el şi a fost mai important în generaţiile care l-au precedat, ci să emită informaţii despre ce e mai bun în prezent pe piaţa cunoaşterii. Ne-am adaptat - dificil şi cu reticenţe - şi la asta. Dar nu este numai asta, nu este numai atît. O colegă din Slovenia, mai tînără decît noi şi şcolită integral în Statele Unite, echipată cu toate tehnicile şi trucurile recente ale predării şi relaţionării didactice, era la fel de perplexă ca şi noi cînd ne povestea, cu cîteva ore în urmă, despre studenţii săi din Slovenia. Despre ce este vorba atunci? Ce ne face să