Agenţii ambulanţi de vînzări care tot veneau odată prin blocuri s-au mai rărit parcă în ultimul timp. Moda lor pare că apune (ca şi a programelor de teleshoping la care mai vezi doar aparate de gimnastică sau benzi care masează coapsele şi fesele unor doamne durdulii). Nu mai prea sună la uşi tinerii cu seturi de cuţite, sprayuri miraculoase, oale minune sau aparate electrice "la numai 200 de mii". Îţi recapătă însă locul (sau poate că nu şi l-au pierdut niciodată) vînzătorii şi cumpărătorii ambulanţi "tradiţionali". Cei care umplu sonor, în special duminica, spaţiul dintre blocuri. Ţiganca cu "sticlii goale cumpăăăăr". Sau ţiganul cu "hainiii vechi"..., strigăt însoţit uneori de sunetul copitelor calului care trage căruţa. Tot cu căruţa trece şi omul cu "păăămînt de flori". Ţin minte aceste sunete încă din copilărie şi parcă oamenii care le emit ar fi tot cei de acum treizeci de ani, cu voci neschimbate. Mă întreb dacă nu cumva ştiinţa acestor strigări se trasmite din generaţie în generaţie. De curînd am auzit şi o "ofertă" pe care o uitasem: "mătuuura..., măturica, măturea". Ce-i drept, a dispărut cel care demult zicea cu voce joasă: "ree... epar buuu... toaie". Lumea nu mai ţine

probabil butoaie pe balcon. "Gea... muuuri..." normale şi nu termopan mai există şi uneori se sparg şi e nevoie de altele. Cu toate aceste zgomote duminicale, pare că lumea îşi revine la normal. Marketingul de import pare trecător pe lîngă cel etern autohton. Mai lipsesc vacile care treceau odată printre blocuri, venind dintr-un fel de sat mărginaş, şi îndreptîndu-se către un parc, unde păşteau iarba. În urma lor, un ţăran cu o găleată trăgea o dată la cîteva zeci de secunde un fel de răcnet: "smîntînaruuu'". Şi avea o smîntînă tare bună şi grasă, provenită tocmai de la vacile care păşteau zilnic în parcul public. Mai spre toamnă apărea şi o femeie cu basma care vindea: "muure