Exista toate semnalele politice ca PNL este primul partid care ingroapa, in mod oficial, proiectul fuziunii. Va urma PD. In timp ce PSD, fara a se reforma, isi strange randurile in jurul lui Ion Iliescu.
Colac peste pupaza, Alina Mungiu Pippidi isi face cunoscute prognozele lumii intregi si anunta ca fuziunea ar trebui amanata pentru 2006, acest an fiind consacrat concentrarii pentru o buna guvernare. Pana atunci, componentii diferitelor partide la putere se vor arata cu degetul unul pe altul, neasumandu-si raspunderea pentru erori.
Este momentul sa ne intrebam cine si de ce a lansat ideea fuziunii pe piata? Cine si de ce si-a manifestat scepticismul si ce consecinte are amanarea sau abandonarea acestei operatii?
In preajma alegerilor din 2004, la scurt timp dupa incheierea protocolului intre PNL si PD care a constituit Alianta DA, au existat numeroase opinii ale unor analisti politici, printre care ma numar, care au avut rezerve asupra eficientei si durabilitatii unei asemenea asocieri intre un partid plasat doctrinar la centru-dreapta, PNL, si un altul plasat la centru-stanga, PD.
Au fost, de asemenea, comentatori ai momentului politic pentru care ramanea o enigma modul in care, in timpul campaniei electorale si dupa, va putea fi estompata rivalitatea, pana la urma fireasca, existenta intre cele doua partide, atat la nivel central, cat si la nivel local. Aparent, toate aceste indoieli au fost spulberate de modul in care a functionat alianta.
Fapt este ca, la scurt timp de la semnarea protocolului, alianta a inceput sa urce vertiginos in sondaje, semn ca populatia acorda un credit substantial acestui proiect. In teritoriu si la nivel central au putut fi evitate conflictele, iar ceea ce se putea transforma in rivalitate a fost, in general, canalizat in directia infruntarii cu PSD.
Si pana la urma,
