Singura mea intentie este de a incerca sa le atrag atentia oamenilor de sub comanda lui Calin Popescu-Tariceanu si Premierului insusi asupra faptului ca nu vor avea multe zile senine la guvernare.
Nici in cele mai pesimiste proiectii despre felul in care vor arata primele luni de guvernare ale Cabinetului Tariceanu nu mi-am inchipuit ca se va ajunge atit de rapid la situatia alarmanta a momentului politic actual.
Cu riscul de a primi inca o serie de critici aspre din partea celor care m-ar dori mult mai solar si mai increzator in sansele de reusita ale noii guvernari, sint obligat de realitate sa ma declar profund dezamagit de modul in care inteleg sa lupte PNL, PD si Traian Basescu pentru schimbarile promise si atit de mult asteptate.
O ceata groasa ridicata de petardele unor declaratii aiuritoare pentru electorat, dar in spatele carora se ascund jocuri politice precise, risca sa faca uitata, pina la disparitie, nevoia de „gesturi portocalii“ in actul guvernarii, colorind situatia in albastru.
Ar fi, desigur, o naivitate sa cerem unor oameni politici sa renunte la lupta pentru putere. Din aceasta perspectiva, declaratiile incrucisate din ultima perioada, Catarama vs Tariceanu, Basescu vs Gusa, Gusa vs Videanu, Orban vs Tariceanu – si exemplele ar putea continua pina spre deplina consumare a spatiului tipografic rezervat acestui editorial – ar putea parea firesti, ba chiar si necesare.
La urma urmelor, intr-o societate echilibrata si democratica, e dat oricui sa incerce exercitiul afirmarii publice, chiar si prin fandari agresive indreptate spre propriii colegi de partid sau de guvern.
Dar, si aici chiar nu mai e nici o noutate, Romania nu are o viata sociala echilibrata, una politica nici atit, si nici nu putem rosti impacati ca traim intr-o tara dominata de un profund respect fata de valorile de